Amendă de 10.000 de euro pentru Enel Energie Muntenia, după ce compania a trimis pe e-mail unui client date personale ale unei alte persoane şi nu a notificat incidentul la ANSPDCP.
Enel Energie Muntenia, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de energie, a primit o amendă de 10.000 de euro, după ce a transmis datele personale ale unui client unei alte persoane pe e-mail şi nu a notificat incidentul la autorităţile competente şi nici nu a răspuns apoi solicitărilor primite în legătură cu această situaţie, conform unui comunicat al Autoritatăţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), autoritatea care a aplicat amenda, scrie ZF, informează Mediafax.
“Autoritatea Naţională de Supraveghere a finalizat în luna iulie 2022 o investigaţie la operatorul Enel Energie Muntenia S.A. în urma căreia s-a constatat încălcarea prevederilor Regulamentului General privind Protecţia Datelor (RGPD), operatorul fiind sancţionat contravenţional cu amendă şi avertisment, astfel: amendă în cuantum de 49.337 lei (echivalentul a 10.000 euro) pentru încălcarea dispoziţiilor art. 32 din RGPD; avertisment pentru încălcarea dispoziţiilor art. 33 RGPD”, conform instituţiei.
Compania a fost amendată după o plângere depusă de o persoană fizică. “Investigaţia a fost demarată ca urmare a unor sesizări depuse de o persoană fizică ce a semnalat faptul că, după o solicitare telefonică către Enel Energie Muntenia S.A., a primit pe adresa sa de e-mail de la adresa contacteem.ro@enel.com un răspuns adresat altui client, persoană fizică, însoţit de anumite documente ce se puteau vizualiza.
În cadrul investigaţiei efectuate, s-a reţinut faptul că operatorul Enel Energie Muntenia S.A. nu a prezentat informaţii clare cu privire la motivele pentru care un angajat al său a trimis răspunsul din greşeală petentului Autorităţii naţionale de supraveghere.