vineri, 19 aprilie, 2024

Amenzi mari pentru uscatul rufelor la vedere. Vinovatii, ”turnati” de multe ori de vecini

Distribuie:

Publicat:

In mai multe orase din tara, uscatul rufelor la vedere este sanctionat. Hainele agatate in balcoane deschise, ori pe sarme improvizate in fata blocului, strica aspectul localitatilor, spun primarii. Asa ca edilii au trimis Politia Locala sa-i pedepseasca pe proprietari. Amenzile incep de la 500 de lei, insa pot ajunge la o mie. In Timisoara, uscatul rufelor in balcoanele deschise si in fata blocului a fost interzis printr-o hotarare de consiliu local. In ultimele luni, 6 familii care nu au respectat regula au fost amendate.
Locatar: “Fiecare isi usuca asa hainele, la geam ca n-avem unde. Am auzit de amenzi, dar n-am ce face.”

Edilii au hotarat sa-i amendeze si pe cei care bat covoarele in spatele blocului ori scutura diverse lucruri pe fereastra. “Se actioneaza de regula de catre Politia Locala, pe baza sesizarilor cetatenilor. Cand cetatenii fac sesizari, politia descinde la fata locului”, spune primarul Nicolae Robu

Dana Seracin, purtator de cuvant Politia Locala Timisoara: “Politistii au aplicat sanctiuni, in general mergandu-se pe sesizari si unde s-a incalcat legislatia in mod repetat. In alte cazuri, cei in cauza au fost atentionati si imediat au strans rufele” Modelul a fost imprumutat si de alte primarii. In Buzau, de pilda, autoritatile lucreaza la un regulament prin care sa ii amendeze cu pana la o mie de lei pe cei care isi usuca rufele la vedere ori isi scutura covoarele in spatele blocului. Uscarea rufelor la vedere, in balcoanele deschise sau in fata blocurilor a fost interzisa in mai multe orase, cum ar fi Sibiu ori Pitesti. Insa nu peste tot autoritatile au trecut si la amenzi.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img