vineri, 19 aprilie, 2024

Autorităţile germane anunță o nouă arestare în urma unui furt spectaculos de diamante

Distribuie:

Publicat:

Autorităţile germane au anunţat marţi arestarea celui de-al şaptelea suspect după un furt spectaculos de diamante comis în urmă cu doi ani şi jumătate într-un muzeu din Dresda, informează AFP.

Poliţia şi Parchetul din acest oraş din estul Germaniei au reţinut un bărbat de 22 ani, identificat cu numele de Jihad R., în marja unui proces aflat în curs de desfăşurare şi intentat altor şase suspecţi, la care tânărul asista "în calitate de spectator", au precizat cele două instituţii germane într-un comunicat comun.

Apartamentul şi automobilul tânărului, bănuit de complicitate la jaf în grup organizat, au fost percheziţionate. Jihad R. va fi prezentat miercuri în faţa unui judecător, potrivit Agerpres.ro.

Ceilalţi şase arestaţi, dintre care doi erau minori în momentul comiterii faptelor, sunt judecaţi într-un proces care a început în luna ianuarie. Procesul lor se desfăşoară sub protecţia unui impresionant dispozitiv de securitate. Acuzaţii riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare.

Arestaţi în noiembrie 2020 la Berlin după mai multe luni de analize ADN şi cercetări privind imagini de pe casete video, suspecţii fac parte dintr-o bandă criminală de origine libaneză, foarte activă în Germania şi cunoscută sub numele de "Clanul Remmo".

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img