joi, 28 martie, 2024

Avertisment DUR din partea Comisiei Europene pentru Romania! Tara noastra risca amenzi usturatoare daca nu le da banii inapoi celor care au platit taxele auto

Distribuie:

Publicat:

Romania primeste un nou avertisment dur din partea Comisiei Europene. Tara noastra risca amenzi usturatoare daca nu le da banii inapoi celor care au platit taxele auto.

Si nu in transe, ca acum, ci imediat si integral. Autoritatile romane au doua luni la dispozitie sa vina cu explicatii si masuri concrete pentru a evita sanctiunile. Specialistii spun insa ca sunt sanse mici ca statul sa aiba fonduri suficiente.

Autoritatile romane au la dispozitie un timp limitat pentru a se conforma regulilor europene. Altfel risca sanctiuni usturatoare pentru ca au taraganat restituirea taxelor auto incasate ani la rand.

″Autoritatile romane au la dispozitie doua luni pentru a comunica Comisiei Europene ce masuri au luat pentru restituirea taxei auto integrala si imediata”, spune Stefan Turcu, purtator de cuvant reprezentanta CE in Romania.

In cazul in care Comisia Europeana constaaa ca tara noastra tot nu si-a indeplinit obligatiile, atunci Bruxellesul acorda inca doua luni de gratie dupa care poate cere penalizari.

”In cel mai negru scenariu, cazul va fi adus in atentia Curtii Europene de Justitie″, spune reprezentantul CE.

Avertismentul Comisiei Europene vine dupa ce abia de curand autoritatile de la noi au decis sa simplifice procedura prin care oamenii pot cere returnarea taxei auto platite. Intial, tot cei care cereau returnarea banilor erau pusi sa duca la Fisc tot felul de acte doveditoare – de la cartea de identitate a masinii pana la certificatul de inmatriculare si dovada platii. Acum e nevoie de o simpla cerere pe care o puteti descarca de pe site-ul ANAF sau pe care o puteti gasi la Fiscul de care apartineti.

In teorie, procedura e simpla: mergeti la Fisc si depuneti o cerere de restituire in care scrieti datele de identificare ale persoanei care a platit taxa si ale masinii. Nu uitati sa mentionati in aceasta cerere si datele contului bancar, acolo unde veti primi banii inapoi, cu dobanda, dar in transe.

In practica, dupa ce depun cererea, oamenii asteapta ca Fiscul sa le spuna daca cererea le-a fost aprobata si mai ales, cand vor primi banii inapoi.

Adrian Benta, specialist fiscal: ″Statul roman cam intotdeauna a procedat asa – intai a luat toti banii si cand a avut de restituit, a restuit mai greu. Cred ca bugetul nu suporta restituirea tuturor taxelor incasate din 2007 la zi.″⁣

Cei care vor sa-si recupereze taxa auto mai au timp pana pe 31 august. Statul trebuie sa dea inapoi 6 miliarde si jumatate de lei, insa pana acum a restituit putin peste 1 miliard si jumatate. Pentru anul acesta, bugetul alocat restituirilor este de 845 milioane de lei.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img