sâmbătă, 20 aprilie, 2024

BARLAD: CORNELIU PLESU APARAT DE CONSILIERII LOCALI PSD

Distribuie:

Publicat:

Consilierii locali PSD au dat dovada de fair-play in ceea ce priveste subiectul Cornel Plesu. Dupa ce membrii liberali barladeni au votat excluderea acestuia din partid ( colaborarea acestuia cu Securitatea) acestia au trecut si la schimbarea lui Plesu din functia de consilier local.

Spre surprinderea Bratienilor, Plesu si-a facut aparitia desi fostii colegi se comportau ca si cum acesta era invizibil. Cel care a slujit partidul din  functia de membru, presedinte si chiar candidat, le-a transmis celor prezenti ca „ nu am primit aceasta decizie, voi ataca in contenciosul administrativ si vom vedea cine ca castiga. Este a doua oara cand se incearca darea mea afara, dar justitia va hotari cine are dreptate. Recomand colegilor mei sa fie atenti sa nu pateasca ce am patit eu. Am slujit acest partid, am fost bun in campanie si acum mi se trage un sut in fund. Ii urez succes celui care imi ia locul, este un profesor si un om deosebit ( n.r. este vorba despre Costel Pascaru)” si-a incheiat pledoaria Plesu.                                                            
                                                                                
SOCIAL DEMOCRATII  AU FACUT FRONT COMUN IN CAZUL PLESU.
 
Primul care a luat cuvantul a fost consilierul PSD, Sorin Raducanu care a declarat „ eu ma abtin si nu pot sa cred”. Replica liberala a venit din partea lui Liviu Luca „ spre deosebire de PSD noi nu suntem statornici, suntem intr-o continua miscare”. Fostul viceprimar si primar, Marin Bunea care a declarat ca „ nu inteleg in campania electorala erati la brat cu dumnealui si acum il excludeti?”.            
          
 Cel care a pus „ punctul pe i” a fost Andrei Huiban. Acesta a tinut sa le reaminteasca liberalilor ca „ domnul Plesu nu este singurul din partid care a colaborat cu Securitatea. Presedintele de onoare, Ionescu Quintus, Paleologu, au avut astfel de colaborari si nu i-a dat nimeni afara. Decizia legata de calitatea de informator dateaza din 2004, daca nu ar fi avut lic disensiuni in partid L-am fi avut coleg pe Plesu pana in 2020. Daca a fost consilier local, candidat pentru functia de primar , acum nu se mai poate? A fost seful Dvs si trebuie sa dam dovada de respect. Solicitarea lui Plesu ar fi trebuit sa va puna pe ganduri ! Astept un punct de vedere de la dumneavoastra. A promovat tineri, nu a fost si cazul meu, care se gasesc acum in Consiliul Local” .            
                      
In momentul votului toti consilierii au fost de acord cu excluderea lui Cornel Plesu , singurii care s-au abtinut au fost Todireasa si Vulpe,liberalii cu state grele in partid au fost de acord.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img