vineri, 29 martie, 2024

Care sunt cele două pastile pe care Simona Halep le lua zilnic, înainte de scandalul de dopaj: “Neglijență din partea ei și a echipei este exclus”

Distribuie:

Publicat:

S-a aflat care sunt cele două pastile pe care Simona Halep le lua zilnic, înainte de scandalul de dopaj. Dana Safta, medic ORL și doctor în științe medicale, a dezvăluit, cu acordul fratelui Simonei Halep, ce medicamente ia sportiva din Constanța în fiecare zi.

Simona Halep (31 de ani, locul 10 WTA) este suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate din Tenis, după ce a fost testată pozitiv la o substanță interzisă, Roxadustat, la un control antidoping efectuat la US Open 2022.

Ce pastile ia Simona Halep zilnic

Medicul Dana Safta a dezvăluit la Antena 3 că Simona Halep ia zilnic două pastile, însă niciuna dintre ele nu este interzisă și consideră că orice posibilă neglijență a ei sau a echipei sale este exclusă.

„Fratele Simonei mi-a spus că, în decurs de 6 ani, Simona a făcut 106 teste anti-doping. Pe 21 septembrie a mai făcut un test în România, care a ieșit negativ. Pe 7 octombrie i s-a făcut alt test, tot negativ.

Am acceptul Simonei să vă dezvălui că ea lua zilnic Euthyrox 50mcg și o pastilă anticoncepțională. Intervenția la nas a decurs minunat, dacă ar fi luat Roxadustat avea pericol de tromboză.

Am întrebat-o pe Simona ce face cu sticlele de apă în vestiar. A zis că întotdeauna le închide și le pune în sacul ei. Acesta nu e introdus în vreo cușetă, dar nici nu ar putea să facă cineva așa ceva… să-i pună ceva în sticlă”, a spus Dana Safta la Antena 3 CNN.

„Nu pot să accept nicio clipă ideea că Simona Halep, cu bună știință, a înghițit Roxadustat”

„Pe Simona o cunosc de ceva ani, legătura noastră a fost medic-pacient în urmă cu 8-9 ani și de aici s-a construit o prietenie, o relație de suflet și o consiliere medicală pe care bineînțeles că am făcut-o pentru că ea a avut încredere în mine, iar eu am fost corectă în ceea ce trebuia să fac pentru ea din punct de vedere medical și ulterior, bineînțeles, ajutând-o să-și depășească starea emoțională cu încredere și tot ce am putut să-i dau ca sprijin moral.

Cu siguranță eu nu pot să accept nicio clipă ideea că Simona, cu bună știință, a înghițit Roxadustat. Nu este posibil. Cunoscând-o atât de bine și știind în primul rând cum are grijă de corpul ei și de fiecare dată dorința și când avea o prescripție într-o banală viroză, judecam prescripția ei în funcție de ceea ce lista de la Antidoping ne permitea.

Neglijență din partea ei și a echipei este exclus, pentru că echipa are tot interesul să o ajute, nu s-o împiedice, nu să o distrugă. Deci, această ipoteză eu n-am să pot să o accept niciodată. Am cunoscut această echipă”, a mai afirmat Dr. Dana Safta.

Ce este Roxadustat, substanța depistată la Simona Halep la control anti-doping

Agenția Națională Antidoping (ANAD) a publicat luni un comunicat în care explică în detaliu cazul Simonei Halep. Sunt oferite informații despre substanța Roxadustat și despre criteriile care vor fi luate în calcul pentru stabilirea duratei suspendării pentru jucătoarea din Constanța.

Potrivit ANAD, Roxadustat este o substanţă nespecifică', iar Simona Halep nu poate primi o suspendare mai mică de 12 luni, indiferent care sunt circumstanțele atenuante.

Dacă se dovedeşte încălcarea intenţionată a listei interzise impuse de Agenția Mondială Antidoping (WADA), perioada de suspendare este de 4 ani.

Un detaliu care nu este în favoarea Simonei Halep este următorul: un caz care implică o substanță nespecifică (precum este Roxadustat) este presupus intenționat, cu excepția cazului în care sportivul sau altă persoană poate stabili că nu a fost intenționat.

Substanţa FG-4592 (Roxadustat) se încadrează în Lista Interzisă la secţiunea S2 – Hormoni peptidici, factori de creştere, substanţe înrudite şi mimetice, agenţi activatori ai factorilor care induc hipoxia. Stabilizatorii factorilor care induc hipoxia s-au regăsit pe Lista Interzisă din anul 2011.

În 2015 şi 2016 a fost introdusă denumirea FG-4592 în cadrul acestei secţiuni de stabilizatori ai factorilor care induc hipoxia. Din anul 2017 a fost adăugată în Lista Interzisă denumirea internaţională a FG-4592 Roxadustat. Substanţa Roxadustat este considerată substanţă nespecifică.

În termeni simpli, gestionarea rezultatelor implică toate aspectele, pornind de la revizuirea cazului, la notificarea sportivului (sau a persoanei implicate), la acuzarea sportivului și soluționarea cazului, care poate include o procedură de audiere și apel', se menţionează în comunicatul ANAD.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img