“Cariera” de traficant de migranți a unui tânăr s-a terminat la Albița – FOTO

0
96

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, căutat de autorităţile din Germania, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți pe teritoriul acestui stat.

În ziua de 11 decembrie, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un autoturism, un bărbat cu cetățenie Republica  Moldova, în vârstă de 21 de ani.

„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele tânărului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Germania, începând cu data de 08.11.2023, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți pe teritoriul acestui stat.” declara Irina Mirica din cadrul S.T.P.F. Vaslui

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.