O parte destul de mare din Cascada Bigăr din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa s-a prăbuşit.
În urmă cu puțin timp, Regia Națională a Padurilor-Romsilva a anunțat, luni, 7 iunie, că o parte destul de mare din Cascada Bigăr s-a prăbușit din cauze naturale. Era una dintre cele mai spectaculoase cascade din țara noastră, dar și din întreaga lume.
Cascada Bigăr s-a prăbușit
Reprezentanții susțin că travertinul și mușchii care s-au acumulat de-a lungul timpului au crescut destul de mult în dimensiuni și greutate, iar astăzi au cedat.
"Avem, din păcate, și o veste neplăcută. Cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Național Cheile Nerei- Beușnița, s-a prăbușit astăzi din cauze naturale.
Travertinul și mușchii care s-au acumulat în timp, au crescut în dimensiuni și greutate, iar astăzi a cedat sub propria greutate. Colegii noștri sunt la fața locului, iar zilele următoare vom reveni cu mai multe amănunte și imagini", se arată pe pagina de Facebook Regia Națională a Pădurilor.