miercuri, 24 aprilie, 2024

Cătălin Predoiu stârnește revolta polițiștilor din penitenciare: sindicaliștii amenință că blochează activitatea închisorilor

Distribuie:

Publicat:

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) atrage atenția ministrului Cătălin Predoiu că polițiștii din penitenciare vor bloca activitatea închisorilor din cauza lipsei de reacție a acestuia vizavi de problemele din pușcării, informează Mediafax.

Un comunicat al sindicatului susține că Penitenciarul Vaslui și Penitenciarul Deva sunt primele închisori în care angajații vor face exces de zel în îndeplinirea sarcinilor profesionale pentru a bloca activitatea celor două penitenciare, la începutul lunii august 2022.

Birocrația a atins cote alarmante în penitenciare, iar aplicarea întocmai a regulamentelor interne ar bloca activitatea oricărei închisori. Drepturile deținuților nu ar mai putea fi asigurate, iar activitățile cu persoanele condamnate s-ar bloca, inclusiv prezentarea la instanțele de judecată a persoanelor private de libertate ar fi îngreunată, declară Cosmin Dorobanțu, președintele FSANP.

Sindicatele din penitenciare consideră că dacă ministrul Cătălin Predoiu s-ar implica direct în găsirea unor soluții la problemele recurente din închisori, relația dintre polițiștii de penitenciare și conducerea Ministerului Justiției s-ar detensiona.

Tensiunile dintre polițiștii de penitenciare și ministrul Cătălin Predoiu au apărut pe fondul lipsei de reacție publică a ministrului justiției vizavi de informațiile apărute în spațiul public legate de modificarea condițiilor de pensionare a angajaților din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, mai arată documentul.

Continuarea pe stiriepsurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img