Ce a discutat Viorica Dancila cu Frans Timmermans timp de aproape 3 ore. A fost convenita o noua intalnire la Bruxelles

0
74

Prim-ministrul Viorica Dăncilă si prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, au avut astăzi, la Palatul Victoria o întâlnire în cadrul căreia au discutat despre colaborarea dintre Guvernul României și Comisia Europeană.

Discuțiile au fost constructive și au reprezentat o continuare a celor deja stabilite în cadrul întrevederii ce a avut loc la Bruxelles, săptămâna trecută. Ambele părți au apreciat că este nevoie de un dialog constructiv și au convenit asupra pașilor de urmat în perioada următoare. Cei doi oficiali au punctat nevoia unei bune cooperări intre Executivul României şi Comisia Europeană.

Cei doi înalți oficiali au agreat planul de lucru al experților români și europeni, pe tema aplicării MCV, care vor avea deja o prima întâlnire săptămâna aceasta, pentru a găsi cele mai bune soluții.

”În acest context au agreat că o nouă întâlnire va avea loc săptămâna viitoare cu ocazia vizitei doamnei prim-ministru la Bruxelles.”, anunță Guvernul.