Într-o zi obișnuită din viața ei, o femeie din Iași a trăit o experiență cu adevărat specială în timp ce se afla la un fast-food dintr-un mall. Aceasta savura o masă alături de prietena sa, când a observat un om al străzii care trecea încet prin fața vitrinelor pline de mâncare.
Femeia a fost imediat cuprinsă de o profunda compasiune, realizând că acest bărbat, cel mai probabil, nu mâncase de mult timp. Fără să stea pe gânduri, s-a ridicat de la masă și s-a apropiat de el pentru a-i întinde o mână de ajutor. I-a întrebat simplu:
„Ți-e foame? Ce ți-ai dori să mănânci? Haide să-ți cumpăr ceva.” Bărbatul i-a răspuns cu o sinceritate impresionantă: „Nu știu, voi alegeți dumneavoastră.” După aceea, a urmat o discuție cu privire la locul unde ar prefera să mănânce și ce anume ar dori să comande. El a ales să servească masa acolo, pentru că era cald și confortabil.
Femeia s-a dus la tejgheaua de comenzi și a solicitat un sandvici generos cu șnițel, o felie mare de pizza și un suc pentru noul său prieten. În timpul acestei interacțiuni umane, însă, a avut parte de un moment mai puțin plăcut. O angajată a securității mall-ului, care părea să vadă situația cu alți ochi, a intervenit într-o manieră puțin potrivită. Aceasta a încercat să-l alunge pe bărbat, tratându-l ca pe un cerșetor.
Femeia s-a străduit să explice cu răbdare că omul era acolo la invitația sa, și că urma să servească masa alături de ea. Cu un ton mai îngăduitor, agentul de pază a cedat în cele din urmă și a acceptat situația. Cu un „bine, doamnă”, a plecat împreună cu colega sa.
Însă, această întâmplare a lăsat o puternică impresie asupra femeii din Iași, care s-a simțit nevoită să-și exprime gândurile și sentimentele pe o platformă de socializare. Ea a scris:
„Nu poți dărui ceea ce nu ai și ceea ce nu ești. Această întâmplare de astăzi mi-a lăsat un gust amar în gură. Ieșiți doar să cumpăr ceva pentru cățelul meu și m-am întâlnit cu o prietenă. Fără prea multe discuții, am decis să luăm masa împreună. În timp ce stăteam la masă și povesteam, am observat un om al străzii care privita vitrinele cu mâncare. Nu cerea, nu cerșea, ci doar contempla mâncarea cu un aer melancolic. Am simțit nevoia să fac ceva.
M-am ridicat, m-am apropiat de el și l-am întrebat: ‘Ți-e foame? Ce ai vrea să mănânci? Haide să-ți cumpăr ceva.’ Răspunsul său a fost umil și recunoscător: ‘Nu știu, alegeți dumneavoastră.’ Am continuat discuția și i-am oferit să mănânce în interiorul localului. În timp ce încerca să-i asigure o masă caldă, a apărut o angajată de la securitate, care dorea să-l alunge pe bărbat.
În cele din urmă, am reușit să explic că acest om era cu mine și avea dreptul să servească masa la aceeași masă. În ciuda acestui moment mai puțin plăcut, întrebarea care m-a bântuit este: ‘Asta este adevărata noastră față?’ Toți cei din jur au privit și au tăcut. Nimeni nu a intervenit sau a spus: ‘Lasă-l să mănânce, poate nu a avut ce să mănânce zile întregi.’ Am realizat că, adesea, ne complacem în a privi și a trece mai departe.
Cu toții suntem norocoșii și binecuvântații vieții noastre, dar ce am face dacă am rămâne peste noapte doar cu ceea ce avem asupra noastră? Acest mesaj nu este pentru a primi felicitări sau like-uri (am trecut de această fază). Este mai degrabă o invitație la introspecție.
Dacă am privi cu atenție în jurul nostru, am vedea că mâine nu este garantat pentru nimeni. Să nu uităm să fim recunoscători pentru binecuvântările pe care le avem în viața noastră.”
