Maria, femeia însărcinată care a fost implicată în cumplitul accident de pe E85, trăiește acum momente fericite alături de fiul ei. Acesta a venit pe lume la scurt timp după accident și a primit un nume cu mare însemnătate biblică.
A născut imediat după carnagiul de la Iași
Femeia era transportată de o ambulanță către spitalul din Iași în momentul în care accidentul s-a produs. Din fericire, a reușit să scape teafără din cumplitul accident care a răpit alte șapte vieți.
Imediat după accident, o altă ambulanță a preluat-o și a dus-o către spital, unde i s-au putut face investigații amănunțite. „Este o pacientă la prima naștere, de 37 de săptămânii, a ajuns la noi din cauza faptului că este și cu infecție Covid-19, cu naștere declanșată, cu membranele rupte. Am evaluat atât gravida, cât și fătul, starea lor este bună, nu au fost afectate în niciun fel de accidentul respectiv.”, a fost declarația medicului care a luat-o în primire.
La scurt timp după acest moment, ea a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, care a cântărit 2,7 kilograme la naștere.
Ce nume a ales Maria pentru bebelușul ei
Maria și soțul ei, Cristi, sunt extrem de fericiți că nașterea a decurs fără probleme și că bebelușul lor a venit pe lume perfect sănătos. „E un miracol că au scăpat cu viață”, a spus Cristi, soțul Mariei.
Cât despre nume, fericiții părinți au ales să-și numească băiețelul Albert Nicolas, provenind de la Sfântul Nicolae, un sfânt iubit de toți creștin-ortodocșii.