Ministrul Educatiei, Liviu Pop, a avut, miercuri, o intalnire cu presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, in biroul acestuia, Pop mentionand ca nu a discutat despre o eventuala demisie din functia de ministru si ca liderul PSD nu i-a reprosat nimic.
„A fost vorba de o problema pe care am solutionat-o, nu are nimic de a face cu agenda publica”, a declarat Liviu Pop dupa intalnire. Intrebat in legatura cu aparitia unor informatii conform carora i s-ar fi cerut demisia de la conducerea ministerului, Liviu Pop a spus: „Nu am discutat acest aspect”.
Intrebat daca isi face bine treaba la minister, Liviu Pop a raspuns: „Eu zic ca da”.
Intrebat daca ministrul Educatiei, Liviu Pop, a facut ”erori sau greseli”, liderul PSD a atras atentia asupra faptului ca o comunicare defectuoasa din partea ministrilor poate produce defectiuni majore si tulburari in societate.
”Orice comunicare gresita poate produce defectiuni majore, poate produce tulburari in societate, poate produce confuzii in societate si nemultumiri. Sper ca in ultima perioada au inteles ca comunicarea nu e o joaca, nu e un moft si nu e un motiv mic sau neimportant de a nu se lua in discutie atitudinea unui membru de partid. O comunicare constant proasta, facuta alandala induce un sentiment de neincredere in randul populatiei care este esential pentru stabilitatea Guvernului. Sunt oameni care sunt beneficiarii unor masuri guvernamentale, dar daca «beneficiaza» de o comunicare neorganizata nu mai stiu clar daca ceea ce primesc e de bine sau e de rau”, a spus Liviu Dragnea.