joi, 28 martie, 2024

Cele CINCI modificari ale Codului Fiscal

Distribuie:

Publicat:

Dupa ce au facut apologia predictibilitatii legislative, Guvernul Grindeanu a trecut la schimbarea Codului Fiscal in puncte sensibile, invitand partenerii din Comisia de Dialog Social la discutii cu doar o ora inaintea inceperii acestora. Vineri au aparut in Monitorul Oficial o serie de acte normative foarte imporatante in domeniul fiscal.

Reamintim ca inafara acestei Ordonante (OUG nr. 3/2017 ) au mai aparut in Monitor HG nr. 1/2017 ( Salariu minim in suma de 1450 lei din 01.02.2017) si Legea nr. 1/2017 (Abrogare taxe)

Cele mai importante prevederi

        1. Contribuabilii ce desfasoara in mod exclusiv activitati de inovare, cercetare dezvoltare, beneficiaza de scutire la impozitul pe profit pentru primii 10 ani de activitate. Acesti 10 ani se calculeaza de la data infiintarii pentru contribuabilii noi – infiintati sau de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante, pentru contribuabilii existenti. Masura va respecta procedura ajutorului de stat.

       2. Incepand cu 01 februarie 2017, va fi considerata microintreprindere persoana juridica ce in exercitiul financiar anterior nu a depasit venituri de 500.000 euro, convertite in lei la cursul BNR de la finele exercitiului anterior, cu pastrarea celorlalte criterii de incadrare.  Pentru anul 2016, acest plafon de 500.000 euro se determina in lei utilizand cursul de 1 euro = 4,5411 lei, respectiv reprezinta suma de 2.270.550 lei        De retinut: plafonul este format din veniturile impozabile ale microintreprinderii, eliminandu-se cele care sunt scutite.

       Foarte important: impozitul este obligatoriu, iar ordonanta introduce o masura tranziorie pentru societatile platitoare de impozit pe profit existente la 31 decembrie 2016, acestea vor fi platitoare de impozit pe profit pentru luna ianuarie 2017, urmand ca sa depuna declaratia de impozit pe profit formular 101 pentru perioada 01-31 ianuarie 2017 pana pe data de 25 februarie 2017.

 Aceste persoane devin platitoare de impozit pe venitul microintreprinderii incepand cu 01 februarie 2017. Impozitul pe venitul microintreprinderii este in cota de 1% pentru cei care inregistreaza 1 sau mai multi salariati si in cota de 3% pentru cei fara salariati. Depasirea plafonului de 500.000 euro sau a procentului de 20% venituri din consultanta si management conduce la plata impozitului pe profit din trimestru cand s-au depasit plafoanele.

  3. Sunt scutiti la plata impozitului pe venitul din salarii, salariatii incadrati pe o perioada de 12 luni, pentru angajatori cu activitati sezoniere, in clasificarile CAEN de la art. 1 din legea impozitului specific. Nota: codurile CAEN aferente activitatilor sezoniere pentru care se acorda scutire la impozitul pe venitul din salarii, sunt enumerate de art. 1 din Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific, astfel: 5510 – “Hoteluri si alte facilitati de cazare similare”, 5520 – “Facilitati de cazare pentru vacante si perioade de scurta durata”, 5530 – “Parcuri pentru rulote, campinguri si tabere”, 5590 – “Alte servicii de cazare”, 5610 – “Restaurante”, 5621 – “Activitati de alimentatie (catering) pentru evenimente”, 5629 – “Alte servicii de alimentatie n.c.a.”, 5630 – “Baruri si alte activitati de servire a bauturilor”.
 

Abonamentele de sanatate suportate de salariati sunt deductibile la calculul impozitului pe venit intr-o valoare de 400 euro anual.  Vanzarile de active din patrimoniul personal (constructii, terenuri) sunt scutite de impozit pentru suma de 450.000 lei.
 

Pentru suma ce depaseste aceasta valoare, se plateste un impozit in cota de 3%.

             4. Se abroga plafonul de 5 x salariul mediu brut ca suma maxima la care se calculeaza contributia de asigurari sociale pensii pentru persoanele ce realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor. Aceasta abrogare este valabila atat pentru contributia individuala suportata de persoana fizica, cat si pentru contributia datorata de angajator.

            5. Pentru persoanele fizice ce desfasoara activitati independente sau pentru persoanele fizice ce realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuala, se pastreaza plafonul maximal de 5 x salariul mediu pentru care se datoreaza contributia la asigurari sociale pensii.

 Persoanele fizice ce realizeaza venituri din activitati independente sau din drepturi de proprietate intelectuala, datoreaza contributia la asigurarile de sanatate pentru o baza lunara ce nu poate sa fie mai mare de 5 x castigul salarial mediu brut.

In mod similar, si persoanele ce realizeaza venituri din activitati agricole sau din cedarea folosintei bunurilor datoreaza contributia la sanatate pentru veniturile realizate. Si in acest caz, plafonul maxim al contributiei la sanatate se determina pentru o baza lunara de 5 x castigul salarial mediu brut.

 Pentru veniturile din arenda si din chirii, se pastreaza cheltuiala forfetara de 40%.

Foarte important: pentru veniturile din investitii (dividende, dobanzi, cedarea partilor sociale si a actiunilor etc), nu se datoreaza contributia la sanatate daca persoana fizica realizeaza venituri ce sunt supuse deja contributiei la sanatate (venituri din salarii, pensii, activitati independente etc).

 Daca veniturile din investitii sunt singurele venituri ale persoanei fizice, se datoreaza contributia individuala la sanatate, insa baza de calcul nu mai este plafonata superior. Celelalte prevederi ale ordonantei intra in vigoare de la data publicarii in Monitorul oficial a ordonantei (06 ianuarie 2017). Material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Benta.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img