joi, 25 aprilie, 2024

Comisarul european pentru afaceri interne: ‘Refugiaţii din Polonia trebuie încurajaţi să plece şi spre alte ţări membre’

Distribuie:

Publicat:

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a afirmat luni că refugiaţii din Ucraina găzduiţi în prezent în Polonia trebuie 'încurajaţi' să plece şi spre alte ţări din Uniunea Europeană aflate mai puţin sub presiune, transmite AFP.

'Este important să încurajăm refugiaţii să părăsească Polonia şi să încerce să plece şi spre alte state membre, altfel situaţia nu va putea fi gestionată', a avertizat Ylva Johansson cu ocazia unei reuniuni extraordinare la Bruxelles a miniştrilor de interne din UE.

Din cele 3,8 milioane de persoane refugiate, aproape 2,3 milioane au ajuns în Polonia, conform agenţiei ONU de resort, potrivit Agerpres.ro.

Potrivit Comisiei Europene, numărul sosirilor în UE a scăzut, ajungând la aproximativ 50.000 pe zi, faţă de 200.000 la apogeul valului.

Cote de repartizare a refugiaţilor – aşa cum au fost decise în timpul crizei din 2015-2016 – nu sunt pe agendă, iar discuţiile între statele membre pentru atenuarea poverii statelor vecine cu Ucraina se fac pe baze de voluntariat, printr-o platformă de solidaritate pe care sunt prezentate capacităţile de primire.

Ţările aflate în prezent sub cea mai mare presiune în ce priveşte primirea de refugiaţi sunt Polonia, urmată de Austria şi de Cehia, potrivit Comisiei, care a stabilit un 'indice' în funcţie de numărul de refugiaţi ucraineni primiţi, de numărul total de solicitanţi de azil de anul trecut, în raport cu mărimea ţării.

Persoanele refugiate din Ucraina pot beneficia de la începutul lunii martie de o protecţie temporară în UE pe o perioadă de până la 3 ani, în care au acces la locuinţe, piaţa muncii, sistemul şcolar, asigurări sociale şi de sănătate, toate acestea în baza unei directive din 2001 care nu a mai fost utilizată până acum.

Conform unei scrisori adresate Comisiei şi consultate de AFP, Germania şi Polonia au propus ca orice beneficiar de protecţie temporară să poată primi o sumă de 1.000 de euro pentru şase luni, după care măsura va fi supusă unei evaluări.

În ce o priveşte, Comisia Europeană intenţionează să pună la dispoziţie până la 17 miliarde de euro – dintre care o parte provenind din fonduri bugetare neutilizate în exerciţiul financiar 2014-2020 – pentru ţările care preiau cei mai mulţi refugiaţi.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img