100.000 de români trataţi în 2021 în clinicile Laurus Medical

0
91

Peste 100.000 de pacienţi au fost trataţi în lanţul de clinici Laurus Medical în cursul anului 2021, principalele afecţiuni tratate fiind în domeniul gastroenterologiei, proctologiei, flebologiei şi dermatologiei.

Numărul pacienţilor a crescut în 2021 pe măsură ce pandemia a luat amploare, blocând spitalele, pentru că celelalte afecţiuni nu au luat pauză din cauza SARS-Cov2. Ca atare, pacienţii care au avut nevoie de servicii medicale de specialitate s-au îndreptat către clinicile private, cum este lanţul de clinici Laurus Medical, prezent de acum în zece oraşe.

În prezent, reţeaua Laurus Medical are clinici medicale în Bucureşti, Bacău, Buzău, Cluj Napoca, Deva, Focşani, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, şi Suceava, iar la finalul anului 2021 serviciile medicale erau asigurate de 152 de medici.

„Unul din obiectivele majore pentru 2022 este recrutarea a 60 de medici tineri, în domeniile noastre de activitate, cărora le oferim un pachet salarial atractiv, condiţii de muncă de nivel înalt, tehnologie medicală de ultimă generaţie, acolo unde este necesară, şi şansa afirmării la noi acasă, nu în străinătate”, a declarat dr. Anca Petca, Director General Laurus Medical.

În cursul anului 2021, echipa Laurus Medical a crescut cu 20 de medici de specialitate, iar în 2022 creşterea se va accentua.

Compania a realizat în 2021 venituri de 7,3 milioane euro din servicii medicale, în creştere cu 35% faţă de 2020. Investiţiile în echipamente, training, precum şi în deschiderea cele mai noi clinici din reţea, cea de la Buzău, au depăşit 800.000 de euro.

„Pentru 2022, am planificat extinderea clinicilor de la Deva şi Focşani, creşterea numărului de medici, precum şi creşterea veniturilor cu 16%”, a mai spus dr. Anca Petca.

Laurus Medical este unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii medicale de nişă din România, încă din 2006. Prima clinică a fost deschisă în Bucureşti, cu servicii medicale de proctologie, iar apoi, de-a lungul anilor, s-a extins la nivel naţional, funcţionând în prezent în zece oraşe importante din ţară.