112=TAXI PENTRU UNII VASLUIENI

0
80

Inconstienti si fara pic de rusine! Asa i-am putea caracteriza pe cei care nu au inteles rostul numarului de urgenta 112 si nici rolul pe care Ambulanta o are! Cateva minute irosite cu un nesimtit fac diferenta pentru cel care are nevoie reala de ajutor.                                

 Nu trece luna ca ingerii salvatori ( medici, paramedici, asistente) sa nu se confrunte cu astfel de cazuri. Ambulanta este transformata de ” falsii ” pacienti in taxi. Cu mintea odihnita acestia suna la 112 si inventeaza tot felul de simptome.                   

 „O gravida aflata la a treia sarcina solicita ambulanta pentru membrane rupte, dar cand echipajul ajunge la domiciliu, respectiva refuza transportul pentru ca mai avea niste rufe de spalat. Dupa doua ore, a sunat din nou si aproape a nascut in ambulanta. Un barbat de 47 de ani declara ca are dureri abdominale puternice, motiv pentru care este luat din casa cu targa. Ajuns la spital, sta cateva minute, apoi refuza consultul si recoltarea de sange pentru analize, se ridica brusc in picioare, isi ia bagajul si pleaca, declarand ca la ora 22 are microbuz spre Bucuresti si nu avea cu ce sa ajunga la el. O gravida in luna a opta a solicitat ambulanta declarand contractii uterine, iar in drum spre spital a recunoscut ca se simte bine, dar ca voia sa plece de acasa deoarece sotul intentiona s-o ia la prasit. In alt caz, o femeie a chemat echipajul pentru sotul sau, care acuza dureri toracice, dar cand ambulanta a ajuns acolo, barbatul a refuzat transportul, declarand ca a vrut doar sa-i verifice promptitudinea. Iarna trecuta, am avut o solicitare pentru o gravida care nascuse acasa gemeni. Deoarece drumul era inzapezit, s-a apelat la primarie, care cu greu a deschis drumul cu ajutorul unui tractor cu lama. Cand ambulanta a ajuns la destinatie, s-a constatat ca nu era vorba de nicio nastere, ci ca apelantul avea treaba la Vaslui. In alt caz, un barbat de 57 de ani a chemat ambulanta pentru dureri abdominale. Odata ajuns la spital, este consultat si i se recolteaza analize. Deoarece rezultatele analizelor intarziau, acesta s-a aratat revoltat, declarand ca la ora 12 trebuie sa ajunga la tribunal pentru un proces si, daca tot a ajuns in oras, s-a gandit sa-si verifice si starea de sanatate”, a completat dr. Ungureanu.

Trebuie spus ca urgenta reala apare atunci cand pacientul este inconstient, nu respira, are convulsii, durere in piept, sangerare, este paralizat, are dificultati la respiratie, a suferit un traumatism important sau in cazul copiilor bolnavi ori a gravidelor. Atunci cand pacientul este constient, coerent si are anumite simptome, dar se poate mobiliza singur, trebuie sa se deplaseze la medicul de familie ori la centrele de permanenta.   

  EXISTA PEDEPSE PENTRU APELURILE FALSE!            

Legiuitorul a prevazut sanctiuni destul de aspre pentru cei care apeleaza la 112 pentru glume proaste. Acestea sint cuprinse intre 100 si 1000 de lei si au fost aplicate si in judetul Vaslui. Daca legea prin care acele cartele prepay era aprobata( la achizitionarea acestora sa prezinti cartea de identitate) munca politistilor era mult mai usoara. Cele mai multe apeluri false provin de pe cartele, deci identificarea apelantului este aproape imposibila.   

   ” IMI ESTE TEAMA SA MERG SINGURA! 112 ESTE SOLUTIA”.   

 Nu numai cadrele medicale de pe Ambulanta se confrunta cu astfel de cazuri. Si politistii au fost nevoiti sa se prezinte la tot felul de solicitari venite prin 112.

„Dintre solicitarile false ori abuzive, putem exemplifica situatii in care echipajele de politie au fost solicitate de persoane care se deplasau noaptea prin zone nepopulate si le era frica sa nu fie agresate sau aveau nevoie de un mijloc de transport, de persoane care sufera de afectiuni psihice si sesizeaza fapte ireale. Au fost si cazuri in care apelantii au fost indusi in eroare de persoane apropiate cu privire la faptul ca ar fi fost victimele unor infractiuni, dar si situatii in care cei care au sunat au sesizat ca sunt victimele unor infractiuni grave, desi in realitate erau implicati in alte categorii de evenimente ” declarat subinspector Alina Tonica, responsabil mass-media in cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Vaslui. Cristina Radulescu