15 ani de închisoare pentru soţul unei cunoscute vedete TV

0
77

Pedeapsa este pe măsură: căsătorit de numai 5 luni cu mulatra Laurette, omul de afaceri Ciprian Nistor a fost condamnat, zilele trecute, la… 15 ani de închisoare! În mod normal, acesta nu poate spera să fie eliberat mai devreme de anul 2025.

Soţul lui Laurette a fost acuzat că, între anii 2011 şi 2014, a pus la dispoziţia unor parteneri de afaceri mai multe facturi fiscale care priveau operaţiuni fictive. Sursele Cancan.ro au mărturisit că, printre complicii lui Nistor, investigatorii au descoperit că se aflau fosta şefă a executorilor judecătoreşti, un milionar cu afaceri în industria vinului, dar şi unul dintre „băieţii deştepţi ai serviciilor secrete”.

Practic, prin intermediul firmei lui Nistor, „VeloTraco Trading Limited”, alte companii au „deturnat” sume mari de bani care ar fi trebuit direcţionate către bugetul de stat. Nistor emitea facturi pentru achiziţii de servicii fictive, iar complicii săi se sustrăgeau de la plata taxelor.

Când au intrat pe firul acestei „caracatiţe”, procurorii au pus sechestru pe bunurile şi conturile suspecţilor. În cazul soţului lui Laurette, anchetatorii au blocat un cont bancar secret, în care se aflau 732.800 de lei (în jur de 160 de mii de euro). Aflat deja în închisoare pentru alte fapte, Ciprian Nistor a fost considerat recidivist de către Curtea de Apel. Iniţial, judecătorii l-au condamnat la doar 8 ani de închisoare, dar au contopit şi celelalte pedepse şi, cu un spor de 7 ani, au dat verdictul final: 15 ani cu executare!