Colesterolul mărit reprezintă una dintre cele mai întâlnite afecţiuni la nivel mondial. Alimentaţia, o dietă adecvată şi mişcarea sunt cele mai potrivite "arme" pentru a lupta împotriva acestei afecţiuni. Află ce alimente să consumi şi cum să le prepari.
Colesterolul, substanţă regăsită în toate celulele şi ţesuturile din organism, ajută la sinteza hormonilor de creştere, produce acizii necesari funcţionării bilei, contribuie la metabolizarea carbohidraţilor şi la producerea vitaminei D, necesară oaselor.
Creşterea mare a acestuia poate provoca daune majore organismului prin depunerea pe vasele de sânge şi poate conduce la un risc crescut de atac de cord sau poate să blocheze circulaţia, inclusiv cea spre creier. Printr-o dietă inteligentă, însoţită de sport, problema colesterolului mărit poate fi uşor controlată.
Dieta de tip mediteraneean, bogată în fructe, legume, peşte (somon, ton, sardine), carne slabă, nuci şi seminţe, grăsimi sănătoase (nesaturate, care nu sunt rafinate sau încălzite la temperaturi foarte ridicate, cum e uleiul de măsline) este cea mai indicată pentru persoanele care suferă de diabet.
Iată 3 reţete uşoare şi delicioase pentru cei cu această afecţiune.
Frigărui de curcan