În ziua de 17 decembrie, în jurul orei 13:35, un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din municipiu a sesizat prin apel 112 faptul că ar fi fost tăiat cu un cuţit de către cumnatul său.
Din cercetări a rezultat faptul că cei doi au avut un conflict, în urma căruia cumnatul său, în vârstă de 73 de ani, din municipiu, l-ar fi tăiat cu un cuţit în zona toracică.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 67 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Astfel, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, în aceeaşi seară, brăileanul de 73 de ani fiind reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore.
În cursul zilei de ieri, instanţa a admis propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi a dispus faţă de bărbat măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.