Un bunic evlavios si ajuns la o varsta foarte inaintata, era inconjurat de multi nepoti si stranepoti caci avea o familie mare. Batranul povestea nepotilor multe intamplari cu talc din viata sa. Nepotii erau foarte entuziasmati de toate intamplarile prin trecuse bunicul lor. La un moment dat, unul dintre nepoti care era mai mare l-a intrebat:
– Cum ai reusit, bunicule, sa treci prin razboaie, prin atatea necazuri si lipsuri, si cum ti-ai pastrat, intodeauna, aceasta stapanire de sine si acest echilibru cu care ne uimesti si acum?
– Ei bine dragii mei! raspunse el. Sa stiti ca, eu, intotdeauna am fost atent cu ochii mei, ca tot raul din lume patrunde in inima omului prin simturi si mai ales prin vaz. Cand eram si eu mic ca voi, preotul din sat m-a invatat sa fac trei lucruri in fiecare zi, cand plec de acasa:
– intai, imi ridic privirea spre cer ca sa-mi aduc aminte ca acolo sus, este Tatal meu care ma vegheaza, El este cel mai important in viata mea si spre el mi se indreapta toata silinta si putinta;
– al doilea, imi plec ochii la pamant si privesc la cat de putin loc am nevoie pentru a-mi gasi si eu acolo mormantul;
– si in al treilea rand, privesc de jur imprejur la multimea de oameni care au de patimit mai rau decat mine, la toti aceia care sunt bolnavi: ciungi, ologi, orbi, surzi, muti, nevoiasi sau lipsiti de adapost.
In felul acesta am trecut, in viata, prin toate suferintele, le-am indurat fara cartire, si am trait multumit si in pace cu lumea intreaga si cu Bunul Dumnezeu.