Acord de cooperare intre SUA si Franta privind dezvoltarea comerciala a spatiului

0
52

SUA au semnat miercuri un acord de cooperare cu Agenţia spaţială franceză (CNES), afirmând că vor promova dezvoltarea comercială a spaţiului, relatează AFP potrivit Agerpres

Secretarul american al Comerţului, Wilbur Ross, şi preşedintele Centrului francez de studii spaţiale, Jean-Yves Le Gall, au semnat o declaraţie de intenţie, anunţând o colaborare sporită privind gestionarea traficului în spaţiu şi cunoaşterea geografică a spaţiului, printre altele.

Cei doi oficiali s-au întâlnit la Washington în marja unei conferinţe a Congresului internaţional de astronautică.

"În timp ce economia spaţială va valora miliarde de dolari, relaţiile noastre cu CNES şi alte instituţii similare din întreaga lume vor deveni şi mai cruciale", a spus Wilbur Ross, potrivit unui comunicat.

''Aceasta este o oportunitate excelentă de a lucra pentru o mai bună coordonare a traficului spaţial'', a adăugat Jean-Yves Le Gall.

''De asemenea, aceasta va stimula inovarea, cercetarea ştiinţifică şi tehnologică, schimbul de informaţii privind localizarea (SSA) unor obiecte şi evenimente în spaţiu, precum şi îmbunătăţirea coordonării operaţionale şi a comunicării pentru a evita coliziunile", a adăugat şeful CNES.

Declaraţia solicită colaborarea şi schimbul în domeniul cercetării şi de informaţii. Ambele părţi au convenit că '' deocamdată, reglementarea internaţională a spaţiului nu este nici de dorit, nici necesară''.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.