Actiune de amploare a politistilor din Capitala: amenzi URIASE acordate teraselor si barurilor

0
71

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au descoperit mai multe nereguli la mai multe cluburi, terase, baruri și restaurante din Capitală, iar ca urmare a acțiunii desfășurate au fost aplicate amenzi în valoare totală de peste 143.000 de lei, iar activitatea unei societăți comerciale a fost suspendată.

”Ieri, polițiștii Capitalei, împreună cu inspectori ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului București, precum și comisari ai Comisariatului Pentru Protecția Consumatorilor București au desfășurat o acțiune în vederea verificării respectării măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19, precum respectarea altor acte normative în vigoare.

În urma acțiunii ce a vizat 56 de societăți comerciale din municipiul București, echipele mixte de control au aplicat 16 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 143.000 de lei, iar la o societate comercială activitatea a fost suspendată pentru 30 de zile pentru încălcarea normelor din domeniul sănătății publice.

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate și pentru nerespectarea legislației privind protecția consumatorilor precum și pentru abateri de la normele din domeniul sănătății publice.

Aceste controale vor continua și la alte localuri și se circumscriu activităților pentru asigurarea unui climat de siguranță publică și protecția cetățeanului față de practicile comerciale ilicite.”, arată Poliția Capitalei.