Activități preventive desfășurate de jandarmi și polițiști la școlile din Viișoara și Albești

0
77

Școlile din localitățile Albești și Viișoara, din comunele Albești respectiv Banca din județul Vaslui, au primit vizita jandarmilor și polițiștilor din cadrul Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui, care au desfășurat alături de elevi activități preventive.

Activitățile au fost desfășurate joi, 6 octombrie a.c., și fac parte din campania națională ,,Dincolo de aparențe”, campanie ce are ca scop informarea populației în vederea conștientizării consecințelor și riscurilor asociate traficului și consumului de substanțe interzise.

Pe timpul întâlnirilor, participanților le-au fost prezentate și principalele fapte antisociale ce sunt săvârșite de către elevi și consecințele legale, sociale și morale ale acestora. De asemenea au primit pliante și  le-au fost prezentate  materiale video care să-i ajute să fie mereu în siguranță.

La aceste activități au participat peste 70 de elevi, ce sunt acum mai bine informați despre situațiile periculoase pe care ar putea să le întâlnească, dar și despre cum ar putea să le evite.

Astfel de întâlniri ale jandarmilor și polițiștilor cu elevii vor avea loc și următoare perioadă în instituțiile de învățământ din județul Vaslui.