Adda a anunțat în urmă cu puțin timp că are două chisturi pe creier! Vedeta a postat pe InstaStory imagini în care se poate observa cum îi tremură o mână și un picior. Cântăreața a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre starea ei de sănătate. Ce a mărturisit despre tratamentele pe care le-a urmat după ce a fost diagnosticată.
Adda, una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din țara noastră, se confruntă cu boala Lyme de multă vreme, iar în urmă cu câteva ore a mărturisit că are două chisturi pe creier. Vedeta a făcut o serie de dezvăluiri.
După cum bine știm cu toții, Adda este foarte activă pe rețelele de socializare, însă astăzi le-a dat fanilor ei o veste neașteptată. Cântăreața a mărturisit pe InstaStory că are două chisturi mici pe creier.
Vedeta susține că are două chisituri arhnoidiene, iar pentru ea este necesar tratamentul, pentru că nu poate trece peste problemele de sănătate numai cu regim, așa cum ar fi sfătuit-o unele persoane în mediul online.
Adda a vorbit deschis despre boala pe care o are de atâta vreme și le-a oferit fanilor informații despre care nu a mai vorbit până acum.
„Eu am fost la multe clinici de genul ăsta când îmi căutam diagnosticul și pot să zic că pe anumite probleme m-au ajutat, însă nu mi-au depistat problema reală și am dat mii de euro. (…) Diagnosticul cât mai rapid în boala Lyme face diferența, iar tratamentul care este foarte controversat, la fel, trebuie să fie unul foarte echilibrat și să lupți cu acest patogen pe toate fronturile. De fapt, nu este un singur patogen, sunt mai mulți patogeni, pentru că Borrelia nu vine singură, vine cu Moș Crăciun și prietenii săi. (…) Practic, regimul anti-infamator, fără gluten, fără lapte, fără zahăr și așa mai departe este bun (…) este mult mai ușor să se curețe și să scapi de toxinele date de patogeni în sine, dar și de antibiotice. Dar dacă ai demielinizări pe creier, Mielită transversă sau chistulețe arahnoidiene cum am și eu, am două micuțe pe creier, sunt micuțe”, a mărturisit Adda pe InstaStory.
Cu atât mai mult, Adda le-a mărturisit fanilor ei că din cauza chisturilor arhanoidiene îi tremură mâna și piciorul. Vedeta a publicat două videoclipuri și le-a arătat urmăritorilor ei despre ce este vorba.
Adda vorbit și despre tratamentele pe care le-a urmat. Vedeta a povestit în ce consta Hiperbara, dar și Hipertermia, care ajută la dezinflamarea corpului, oxigenera celulelor, dar și la creșterea imunității.
„Îmi provoacă asta (n.r tremurat) nu o să îmi treacă dacă stau la un dispozitiv cu curent sau dacă mănânc ovăz fără gluten la micul dejun și iaurt vegan. Trebuie Hiperbară și antibiotic. Hiperbara ce face, oxigenează foarte tare celulele, îți crește imunitatea și dezinflamează. Hipertermia, care este o febră indusă, adică tu, practic, faci febră, 40-41, cât poți să suporți că ești băgată într-un tub, la 60 de grade și îți crește foarte mult temperatura corpului ca să poată să lupte corpul, în mod natural, cu ceilalți patogeni, nu cu Borrelia , că Borrelia nu trece așa”, a adăugat artista.
Pentru a lupta cu boala, Adda nu numai că merge la tratamente, dar este atentă și la stilul ei de viață. Vedeta a mărturisit că este foarte important să nu se consume zahăr în cazul acestor probleme de sănătate, pentru că antibioticul nu își va mai face treaba.
Adda a dezvăluit că a făcut terapie cu vibrații hertz, însă nu s-a vindecat. Cu toate astea, vedeta susține că în acest caz depinde de norocul fiecăruia.
„Principiul vibratiilor hertz este bun, în sensul că Borrelia și ceilalți patogeni la anumite vibrații fac implozie, practic, asta ar fi explicația. Tu stai, te curentezi și acel patogen face implozie. Am făcut această terapie și am vibrat, am implozat, dar nu m-am vindecat. Cheia este echilibrul și norocul fiecăruia, pentru că este foarte complex, trebuie bătut din toate punctele de vedere. Zahărul nu este bine să fie consumat din cauza biofilmului, pentru că dacă mănânci zahăr, celulele se învelesc într-un biofilm și antibioticul nu ajunge acolo. Tratamentul antibiotic să fie țintit fix pe problemele tale, pe tipul de Borrelia , pe simptome (…) Și cel mai important este timpul, să nu îl pierdem”, a mai spus cânătreața.
Adda le-a dat fanilor ei astăzi vestea proastă, însă este o luptătoare și are mare grijă să țină cont cu strictețe de toate recomandările primite din partea medicilor.