Adevărul din spatele mitului: Poți face cancer la 3-5 ani de la vaccinul anti-COVID?

0
72

Medicul cardiolog Vasile Rădulescu din Bucureşti demontează „încă o inepţie” legată de reacţiile adverse date de vaccinuri după câţiva ani.

„Nu există aşa ceva! ARNm îşi face treaba lui, apoi este dezintegrat de corp”, explică medicul, precizând că nu poate fi modificat ADN-ul şi nici nu există reacţii adverse ale vaccinurilor „la 500 de ani de la administrare”.

„Circulă încă o inepţie cu efectele adverse la 3-5-10 ani de la vaccinare, cu cancere şi leucemii (leucemia este tot un cancer, al sângelui, dar am pus separat ca să existe conştientizare a termenilor). Asta la tehnologiile ARNm, pentru că ADN modificat, pentru că genetică, pentru ca bau bau. Nu există aşa ceva”, a scris, marţi, pe Facebook, medicul Vasile Rădulescu.

Potrivit acestuia, „ARN mesajer îşi face treaba lui, apoi este dezintegrat de corp şi la revedere”. „Nu are cum să schimbe ADN-ul, nu are cum să dea reacţii la 500 de ani de la administrare”, a mai transmis medicul.

Acesta recunosşte că şi atitudinile unor medici creează confuzie în rândul oamenilor şi cere coerenţă şi respectarea ghidurilor şi recomandărilor oficiale. „Dacă unul îţi zice ceva şi altul altceva, automat ai o nebuloasă în cap şi intri în standby”, a mai afirmat medicul.

Continuarea pe exquils.ro