Noua lege privind instalarea echipamentelor tip radar doar în vehicule identificabile ale Politiei a fost adoptată săptămâna trecută cu cu 92 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”.
Propunerea legisaltivă a PNL, potrivit căreia radarele rutiere să fie instalate exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei are la baza o motivație legata de prevenție, inițiatorii acestei legi susținând că scopul primordial al radarelor este acela de a conduce la evitarea incidentelor.
Aceste modificări au scopul principal de a readuce Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice la scopul său iniţial – prevenţia accidentelor şi dobândirea unui comportament responsabil al conducătorului auto. În forma sa acutală şi aşa cum este ea interpretată şi aplicată, OUG nr. 195/2002 este o ordonanţă orientată doar către aplicarea de sancţiuni şi atât. Ori, aplicarea de sancţiuni trebuie să fie ultima modalitate în modelarea comportamentului conducătorului auto. O lege nu poate avea obiectiv fundamental aplicarea de sancţiuni”, se arată în documentul privind propunerea legislativa.
Astfel, conform proiectului de lege, „dispozitivele fixe sau mobile destinate măsuării vitezei se vor instala exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisuri şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Mai mult, dispozitivele mobile (tip pistol) destinate măsurării vitezei se vor utiliza la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere”.
Inițiatorii proiectului mai notează și faptul că noua lege este necesara deoarece prin cadrul normativ actual nu se accentuează suficient componenta preventiva.
„Pentru că, atât prin cadrul normativ (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice), cât şi prin atitudinea şi comportamentul lucrătorilor poliţiei rutiere nu se acordă niciun fel de atenţie prevenţiei apariţiei evenimentelor rutiere nedorite şi din dorinţa de a acorda lucrătorului de poliţie demnitatea şi respectul cuvenit ca reprezentant al legii, propunem următoarele modificări ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice – constatarea contravenţiilor şi aplicare sancţiunilor să se facă direct de către poliţistul rutier, respectiv poliţistul de frontieră, care sunt obligaţi să poarte uniforme cu înscrisuri şi însemne distinctive”, se arată în expunerea de motive a iniţiatorilor.
Pentru a intra în vigoare, propunerea legislativa va trebui adoptata de Camera Deputaților.