Romanii trimit tot mai putine SMS-uri de la an la an si prefera sa comunice pe chat-urile din retelele de socializare: numarul de mesaje scrise pe telefon a scazut anul trecut pentru prima data de la aparitia telefoniei mobile in Romania.
Numarul de mesaje scrise (SMS) a scazut anul trecut pentru prima data de la aparitia telefoniei mobile in Romania, ca efect al utilizarii in crestere a internetului mobil, prin care pot fi accesate inclusiv diverse aplicatii de mesagerie.
Astfel, potrivit datelor oficiale centralizate de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), romanii au trimis, in primul semestru al anului trecut, peste 9,5 miliarde de mesaje scrise, cu aproape 6% mai putine fata de aceeasi perioada a anului 2015, din care circa 80% in propria retea.
In acelasi timp, traficul total de convorbiri efectuate de cei 22,6 milioane de utilizatori de servicii de telefonie mobila (abonamente si cartele preplatite) a crescut cu 4%, in primul semestru din anul trecut fata de primul semestru din 2015, la 35,85 de miliarde de minute, potrivit profit.ro. Spre comparatie, in prima jumatate a anului 2004, deci in urma cu mai bine de 10 ani, romanii au vorbit la „celular” doar 2,86 miliarde de minute.