Adunarea nationala franceza respinge motiunea de cenzura a stangii, votata de 70 de deputati

0
59

Adunarea naţională a respins joi, deloc surprinzător, moţiunea de cenzură a stângii împotriva guvernului lui Edouard Philippe pentru modul în care a gestionat criza "vestelor galbene", votată numai de 70 de deputaţi, relatează AFP preluată de Agerpres.

Cele trei grupuri de stânga – membri ai Partidului Socialist, Franţei Nesupuse şi Partidului Comunist – şi-au propus să facă auzite "strigătele poporului" lansate de "vestele galbene" prin această moţiune şi să condamne "politica socială şi fiscală nedreaptă dusă de 18 luni" de guvern. 

La voturile stângii s-au adăugat voturile unui membru al Les Republicains, Franck Marlin, şi câteva voturi ale aleşilor RN, printre care Marine Le Pen, Nicolas Dupont-Aignan şi Jean Lassalle. 

Pentru ca moţiunea să fie adoptată, ar fi trebuit că ea să fie votată de 289 deputaţi din 577. 

Peste 100 de moţiuni de cenzură au fost depuse din 1958. Una singură a fost votată, în 1962, provocând căderea guvernului lui Georges Pompidou, notează AFP.