AJOFM Vaslui: In atenţia absolvenţilor de învățământ, promoţia 2022

0
92

Agenţia Judeteană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui informează absolvenţii de invățământ din promoţia 2022 că sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei  începând cu data de 28 mai 2022 pentru a beneficia de serviciile prevăzute de lege cu scopul integrării pe piaţa muncii.

Absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă, în raza cărora își au domiciliul, beneficiază de servicii gratuite de informare şi consiliere profesională, mediere a muncii, servicii de formare profesională, precum și de măsuri de stimulare a ocupării (prime).

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în evidenţele agenţiilor teritoriale, sunt:

– actul de identitate;

– diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut-o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire, este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii indemnizației de șomaj care se acordă în cazul în care nu a reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale în termenul menționat.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor, stabilită prin reglementările normative în vigoare., astfel termenul fiind 28 mai- 26 iulie 2022.

În cazul elevilor care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Alte informații privind acordarea indemnizației de șomaj pentru absolvenții de învățământ sunt afişate pe site-ul instituției www.anofm.ro, secțiunea Persoane fizice/ Indemnizații de șomaj si venituri de completare.