Ajutor de la PS Ignatie pentru Roxana, fata care adormea flamanda si isi dorea piure cu carne

0
119

Familia Roxanei Prutianu, al cărei caz deosebit a fost mediatizat în presa națională, a primit ajutor din partea Episcopiei Hușilor.

Fata de 9 ani a mărturisit că mergea flămândă de multe ori la școală și dorința ei să mănânce „piure cu carne” a senzibilizat mai multe persoane.

La inițiativa Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, a mers la familia Prutianu, unde a oferit celor patru copii mâncare gătită, dar și o sumă de bani pentru a se putea descurca în zilele următoare.

Episcopul Ignatie a decis să îl ajute pe copilul cel mai mare din familie, în vârstă de 16 ani, să meargă din nou la școală. El a abandonat cursurile din cauza situației financiare, pentru a munci cu ziua.

Familia Prutianu trăiește din ajutorul social și din alocațiile celor mici. Venitul total în casă pe lună este de aproximativ 800 lei.

Situația familiei s-a înrăutățit acum trei ani cânt tatăl familiei s-a îmbolnăvit, fiind până în prezent imobilizat la pat, informează ProTv.

“Este o bucurie imensă, nu mă pot opri din plâns. Când îi văd pe copii bucuroși, nu îmi mai trebuie nimic. Nu m-am așteptat la un asemenea ajutor. Îi mulțumim Preasfințitului pentru acest ajutor. Părintele care a venit la noi ne-a adus mare bucurie”, a spus mama copiilor.

Persoanele care doresc să susțină această familie pot trimite ajutoare materiale la adresa: destinatar Cristina/ Vasile Prutianu, sat Pușcași, comuna Pușcași, județul Vaslui.