ALERTA – Decizie a Tribunalului Buzau in cazul de la Sapoca. Ce le-a spus criminalul judecatorilor

0
65

Magistraţii de la Tribunalul Buzău au decis, duminică seară, internarea nevoluntară a bărbatului de 38 de ani care a ucis patru oameni şi a rănit alţi 9, la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, transmite news.ro.

Atacatorul a fost adus, sub escortă, în sala de judecată de la Tribunalul Buzău.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că bărbatul ar fi invocat un conflict cu un coleg de salon. Mai exact, agresorul ar fi povestit că s-au iscat tensiuni în momentul în care s-a întâlnit cu colegul respectiv pe scări şi au avut un schimb de replici, iar comportamentul pacientului respectiv l-a iritat.

Bărbatul urmează să fie supus unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul atacului.

Patru persoane au murit şi nouă au fost rănite, după ce un bărbat de 38 de ani, cu sevraj etilic, a atacat cu stativul de la perfuzii pacienţii din două saloane ale Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, judeţul Buzău.