Amenzi aplicate de politistii din cadrul S.P.F. Berezeni

0
80

@Amenzi, in valoare totala de 24.000 lei, aplicate de politistii de frontiera pentru transport de material lemnos fara documente de provenienta

Politisti de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Berezeni au sanctionat cu amenzi in valoare totala de 24.000 lei cinci cetateni romani care transportau material lemnos, pentru care nu au putut prezenta la control documente de provenienta.

La sfarsitul saptamanii trecute, politisti de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Berezeni, au executat individual si in cooperare cu lucratori din cadrul Ocolului Silvic Husi – Cantonul Silvic Gusitei, misiuni specifice in zona de responsabilitate.
Astfel, in cadrul actiunilor desfasurate, au oprit pe raza localitatilor de frontiera Gusitei si Posta Elan, pentru control, cinci mijloace de transport (trei autoutilitare si doua atelaje hipo), conduse de cinci cetateni romani, cu varste cuprinse intre 17 si 61 de ani.   
La controalele efectuate s-a stabilit ca cei cinci cetateni transportau cantitatea totala de 5 m cubi material lemnos, diverse specii, pentru care nu au putut prezenta documente de provenienta, privind circulatia si detinerea materialelor lemnoase.

Pentru bunurile fara documente justificative, transportatorii au fost sanctionati cu amenzi contraventionale in valoare totala de 24.000 lei, iar intreaga cantitate de material lemnos, in valoare totala de 633 lei, a fost indisponibilizata in baza art.19 alin.2 si art.25 alin.1 din Legea 171/2010, fiind lasata in custodia Ocolului Silvic Husi – Cantonul Silvic Gusitei, judetul Vaslui.