Americanii nu mai au voie sa manance salata verde

0
66

Autoritatile sanitare din Statele Unite au recomandat marti americanilor sa nu consume salata verde pana la o notificare ulterioara, solicitand persoanelor fizice, restaurantelor si magazinelor sa arunce acest aliment suspectat ca ar fi provocat o noua epidemie de infectie cu bacteria Escherichia coli (E. coli), relateaza miercuri Agerpres. In total, 32 de persoane din unsprezece state americane au fost afectate de aceasta epidemie ale carei simptome au fost constatate intre 8 si 31 octombrie. Treisprezece dintre ele au fost spitalizate, a precizat agentia federala Centrul pentru Prevenirea si Controlul Bolilor (CDC).

Doua provincii din Canada, Ontario si Quebec, sunt, de asemenea, afectate de epidemie. „18 cazuri de infectii cu E. coli au facut obiectul unei anchete'”, marti, trei in Ontario si cincisprezece in Quebec, au indicat autoritatile sanitare canadiene intr-un comunicat separat. Aceste persoane au fost contaminate la mijlocul lunii octombrie si la inceputul lunii noiembrie. „In prezent, nu exista nicio dovada care sa sugereze ca locuitorii din alte zone ale Canadei sunt afectati de acest focar”, au adaugat autoritatile.

Desi nu a fost inregistrat niciun deces in acest stadiu al epidemiei, nici in Statele Unite, nici in Canada, printr-o decizie rara autoritatile americane au solicitat „consumatorilor americani sa nu manance salata si distribuitorilor precum si restaurantelor sa nu serveasca sau sa vanda salata pana cand nu vor fi disponibile mai multe informatii despre aceasta epidemie”. CDC precizeaza ca acest tip de E. coli este diferit de cel care a provocat decesul a cinci persoane in primavara in Statele Unite. Autoritatile americane si canadiene estimeaza insa ca tulpina acestei noi epidemii este aceeasi cu cea din decembrie 2017. Acest lucru „sugereaza ca ar putea exista o sursa recurenta de contaminare”, au subliniat autoritatile canadiene.

Recomandarile de marti se aplica „tuturor tipurilor si diferitelor forme de utilizare ale salatei verzi”. De asemenea, frigiderele si suprafetele care au intrat in contact cu salata contaminata trebuie sa fie dezinfectate. E. coli este o bacterie care traieste in mod natural in intestinele bovinelor, pasarilor si a altor animale. Fructele si legumele proaspete care au intrat in contact cu excremente infectate de animale sunt o sursa frecventa de contaminare.

Contaminarea salatei poate avea loc in magazinele alimentare, in frigidere sau pe alte suprafete prin contactul cu bacterii daunatoare din carne, pasari de curte, peste sau fructe de mare crude. Majoritatea tulpinilor de E. coli nu sunt periculoase pentru oameni, insa unele tipuri pot provoca insuficienta renala, cu efecte fatale.

Simptomele cele mai frecvente ale infectiei cu E. coli includ: greata, varsaturi, cefalee, febra usoara, crampe severe la nivelul stomacului sau diaree sanguinolenta. Epidemia care a avut loc intre inceputul lunii aprilie si sfarsitul lunii iunie in treizeci de state americane a fost cea mai puternica din Statele Unite de la cea din 2006 care a vizat spanacul. Aceasta s-a incheiat fara ca investigatorii sa poata face conexiunea cu un anumit producator, intermediar sau distribuitor.

Salata verde, cultivata in principal in California si in Arizona, reprezinta aproximativ 30% din salatele consumate in Statele Unite. In Arizona, productia sa creste in medie cu 7% in fiecare an ca raspuns la cererea consumatorilor, conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii. In medie, un american consuma aproximativ sase kilograme de salata verde pe an, potrivit Universitatii din Kentucky.