Semnarea, vineri, de catre Ucraina, Georgia si Republica Moldova a unui Acord de Asociere cu Uniunea Europeana constituie o lovitura grea pentru ambitiile geopolitice ale Rusiei, care a incercat sa faca presiuni pentru a evita acest eveniment.
Moscova a reactionat dur fata de semnarea acestui acord. Grigori Karasin, un adjunct al ministrului rus de Externe, a declarat ca Acordul de asociere economica semnat de cele trei state si Uniunea Europeana va avea „consecinte grave”.
„Incheierea unui acord atat de serios tine, desigur, de suveranitatea fiecarui stat”, a declarat Karasin, adaugand ca „consecintele acordului (semnat) de Ucraina si (Republica) Moldova vor fi fara nicio indoiala grave”.
Kremlinul a subliniat ca Rusia va adopta masuri pentru a-si apara economia, „imediat ce vor aparea” semnele unor consecinte negative.
„Vom intreprinde tot ceea ce este necesar pentru a ne apara economia”, a dat asigurari Dmitri Peskov, un purtator de cuvant al Presedintei ruse, in contextul in care Rusia a folosit deja acest argument in noiembrie 2013, pentru a convinge Ucraina sa renunte la orientarea proeuropeana.
Degradarea relatiilor dintre Ucraina si Rusia in ultimii ani a fost antrenata de o scadere considerabila a schimburilor comerciale intre cele doua tari care a agravat dificultatile cu care se confrunta economia ucraineana, aflata aproape permanent in recesiune de peste doi ani.
– Sperante legate de Uniunea Euroasiatica
Semnarea de catre Kiev a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeana constituie o lovitura pentru sperantele presedintelui rus Vladimir Putin de a vedea Ucraina in componenta Uniunii Euroasiatice, creata cu alte foste republici sovietice – Belarus si Kazahstan, pentru a consolida influenta Moscovei in regiune.
„Reactia Rusiei nu putea fi decat una negativa. La televiziunea rusa vor aparea anunturi infricosatoare despre ce le asteapta pe Georgia, Moldova si Ucraina”, apreciaza Konstantin Kalacev, presedintele Grupului de experti politici.
„Realitatea este ca Rusia nu are atat de multe parghii de presiune”, adauga el.
Georgia, deja amputata dupa un razboi cu Rusia, in 2008, de doua teritorii separatiste, Abhazia si Osetia de Sud, este mai putin vulnerabila.
Republica Moldova, un stat mic sarac la frontierele Uniunii Europene, are de asemenea pe teritoriul sau o regiune separatista prorusa, Transnistria, care si-a exprimat vointa de a se alatura Rusiei. Un scenariu care este totusi putin probabil, potrivit expertilor.
– Cu „morcovul si batul”
Pentru Ucraina insa, Rusia reprezinta in continuare aproximativ un sfert – la fel ca si UE – din schimburile sale comerciale, in pofida unei reduceri deja considerabile.
Moscova este un partener comercial foarte important, in special pentru industriile grele (metalurgie, chimie, aeronautica si aparare) din estul rusofon al Ucrainei.
Strategia Rusiei consta in „discreditarea Ucrainei in ceea ce priveste credibilitatea ca partener in distributia gazului rusesc in Europa”, impunand constructia gazoductului South Stream, care ocoleste Ucraina prin Marea Neagra, explica Maria Lipman, de la centrul Carnegie din Moscova.
Acest proiect a fost insa blocat de Comisia Europeana in iunie.
Gigantul rus Gazprom a intrerupt livrarea gazelor catre Ucraina, care nu doreste sa-si plateasca datoriile fara o reducere a pretului, existand pericolul unui nou „razboi al gazelor”, daca criza nu va fi solutionata pana in toamna.