„Am fost de mică fascinată de tot ceea ce înseamnă femeie, încă de la probele pe care le facea bunica mea cu clientele (bunica era croitoreasă) şi în care am fost, acum îmi dau seama, pentru prima dată în rol de voyeur. Apoi studiul la Londra la London College of Fashion şi experienţa de lucru la Alexander McQueen Menswear şi Richard Nicoll, dar şi o curiozitate mare în zona de nişă erotică în dezvoltare când eram studentă în Londra, toate au conturat visul meu care în 2011 s-a materializat în Murmur“, spune Andreea Bădală.
Murmur propune un croi ultrafeminin care se mulează bine pe tipologia femeii puternice, dar care oferă susţinere şi caracterelor în formare. De altfel, brandul, prin ambasadoarele sale, a dovedit că este mai degrabă importantă celebrarea formelor, provocarea statu-quo-ului, nu încadrarea în tipare. Astfel, această filosofie creativă îşi găseşte bine locul în contextul în care rolul femeii în societate a fost şi este regândit.
„Cu Murmur îmi doresc să readuc feminitatea într-un mod în care s-a pierdut, cred eu, însă poate să reînvie treptat. Cred în egalitatea între sexe în aceeaşi măsură în care cred în diferenţa dintre ele şi în importanţa de a le recunoaşte şi a le sărbători“, mai spune Andreea Bădală.
Cât durează realizarea unei piese?
Dincolo de concept, piesele Murmur au în spate un proces complex de manufactură, pentru lansarea unui model nou fiind necesare chiar şi 8 luni de muncă. „Nu sunt influenţată esenţial de trenduri, eu îmi urmez calea pe care am ales-o. Am început ca un brand de nişă, iar acum, pe măsură ce nişa se transformă, produsul iese uşor, uşor şi el din nişa iniţială. Cred că am reuşit să creez o estetică recognoscibilă şi că sunt consecventă în susţinerea ei.“
Andrea Bădală spune că este foarte concentrată pe construcţie şi fitting în contextul în care o piesă Murmur recreează geometria trupului.
„Alocăm foarte multe resurse în dezvoltare produs, un model nou are în spate 6-8 luni de testări şi zeci de fittinguri (probe – n.red.), iar producţia este locală. Sunt încă piese pe care le facem on order, în propriul atelier, nu vreau să pierd asta. Piesele cu producţie medie însă, chiar dacă sunt produse în fabrici, au un flow atent ales în care să nu pierdem manualitatea şi detaliul iniţial.“
Lucrul cu Beyoncé
Atenţia la detaliu a atras însă o atenţie internaţională, astfel că piesele Murmur au început să fie prezente în paginile celor mai prestigioase reviste de modă, Vogue fiind poate cea mai importantă dintre ele.
Dincolo de reviste însă, portofoliul de clienţi Murmur cuprinde nume precum Beyoncé, Madonna, Lady Gaga, Miley Cyrus, Kristen Stewart sau Ariana Grande.
De altfel, Andreea Bădală chiar acum lucrează la o nouă piesă pentru Beyoncé.
„Cred că cel mai mult mă încântă proiectele pentru vedete. Un moment important a fost când am îmbrăcat-o prima dată pe Beyoncé în 2013. Astăzi, mă gândesc câţi ani au trecut de atunci şi mă bucură să colaborez în continuare cu echipa ei. Conversaţia este alta, s-a maturizat. Stresul e la fel de mare şi timpul la fel de limitat. Am trimis chiar acum câteva zile noi piese făcute special pentru ea.“
Focus pe SUA
În acest moment, echipa din spatele brandului Murmur este formată din 18 membri, Andreea Bădală fiind responsabilă de direcţia brandului, de tot ce înseamnă creaţie (colectii, proiecte, custom-made pentru vedete, tot ceea ce ţine de vizual şi idee, shootinguri, idei de expunere, etc).
„Ţin o legătură strânsă cu producţia şi vânzarea, ca să mă asigur că totul este în aceeaşi direcţie. Murmur este prezent în SUA, Canada, China, Singapore, Japonia, Olanda, Rusia, Germania, ca să numesc ţări care reacţionează foarte bine la produsul Murmur. Cea mai mare cerere vine din SUA, pe toate canalele: magazine, comandă directă online, proiecte custom pentru vedete.“
Ca planuri de viitor, intenţia este de a consolida prezenţa Murmur pe pieţele din SUA şi Asia, deja vânzările externe aducând 55% din business-ul Murmur.
„În SUA avem din ce în ce mai multă cerere şi nevoia este din ce în ce mai mare de a avea mai mult acolo. În China am avut anul acesta un prim pas făcut printr-un catwalk în cadrul Shanghai Fashion Week. Pe termen mediu, îmi doresc foarte mult să vorbesc mai mult despre femeia Murmur. Cred că putem inspira ca mesaj, iar în acest sens avem în plan mai multe activităţi conexe care cred că vor aduce sens multor femei.“
Rolul Murmur
În timp ce lucrurile merg foarte bine pe plan internaţional, cu creşteri de 15% de la un an la altul, Andreea Bădală spune că şi pe plan local există o deschidere din ce în ce mai mare pentru tot ce înseamnă produs realizat în România.
„Lipseşte în schimb o susţinere reală, instituţionalizată. Şi comunicarea şi încrederea între designer şi producător – tot ce se poate construi este încă doar la nivel one on one. Se poate face mult mult mai mult de atât.“
Până se vor face aceste pârghii, succesul înregistrat de cele câteva branduri româneşti pe plan internaţional devine practic unicul susţinător al celor care abia intră în piaţă.
„Cred că participăm la creşterea valorii de brand de ţară şi asta contează enorm. Cumpărătorii internaţionali prind încredere şi încep să achiziţioneze. România nu exista pe harta industriei de modă, însă câteva branduri autohtone care ofera un produs şi o poveste şi se ţin de promisiune, încep să uşureze drumul pentru brandurile mai tinere. „
Algerea oamenilor care fac parte din echipa Murmur este un alt fel prin care se face transferul de know-how, accesul la informaţie şi la un mediu de creativ fiind definitoriu în creionarea viitoarelor generaţii de designeri.
„Percepţia timpului vis a vis de un brand făcut în România este cumva greşit. Am fost surprinsă să aud din multe surse că Murmur e un brand deja vechi pe piaţă. Asta spune încă o dată că suntem doar la început de drum în domeniu şi că sunt puţine branduri longevive la noi. Din 2011 şi până acum sunt câţiva ani de muncă serioasă, ani în care am creionat o întreaga lume în jurul unui brand. Nu e puţin. Însă odată creată lumea, ea va începe să se dezvolte tot mai mult. Acum suntem în acest punct.“
„Români în afara graniţelor“ este o campanie editorială realizată de Ziarul Financiar la iniţiativa Ion “iriac Foundation
sursa: zf.ro