”Angajați-vă oameni care să-și facă treaba” Ștefania, reacție nervoasă în online, după ce nu a fost lăsată să urce în avion. Ce i s-a întâmplat logodnicei lui Speak

0
57

Ștefania a izbucnit în mediul online.

De când l-a cunoscut pe Speak, Ștefania, pe lângă că era dansatoare, a devenit și cântăreață, artistul descoperind că are o voce fantastică.

Motiv pentru care, programul ei este unul foarte încărcat, căci nu puține sunt evenimentele pe care trebuie să le onoreze. Doar că, deși îi place să fie pe scenă, uneori, drumul până la fanii ei este presărat și cu probleme. 

 

Ștefania, scoasă din minți de angajații unui companii aeriene

Pe Instagram, acolo unde este foarte activă, Ștefania a avut acum o reacție nervoasă, după ce a fost la un pas de a nu mai ajunge la concertul de la Iași.

Logodnica artistului spune că nu a fost lăsată să urce în avion. ”Libelula” recunoaște că a avut o întârziere de câteva minute, dar poarta de îmbarcare încă nu se închisese, însă, chiar și așa, ea nu a mai putut prinde zborul pentru care-și cumpărase bilet.

Motiv pentru care, pentru a nu rata concertul stabilit, Ștefania a fost nevoită să își cumpere un alt bilet și și-a asigurat fanii că va urca pe scenă.

Însă, deși situația a fost rezolvată, în cele din urmă, artista a avut un mesaj dur pentru compania aeriană.

Continuarea pe wowbiz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.