Angajatorii vasluieni trebuie sa ia masuri pe timpul caniculei. Esti muncitor? Vezi ce drepturi ai

0
83

Agentii economici vasluieni si nu numai, sunt obligati prin lege ca in zilele caniculare sa aplice cateva masuri de protectie a muncitorului. Printre cele mai cunoscute obligatii sunt asigurarea a cel putin doi litri de apa pentru fiecare persoana si alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus in locuri umbrite.

Conform legislatiei in vigoare, in perioadele in care temperaturile depasesc 37 de grade Celsius, angajatorii sunt obligati sa asigure conditii minime pentru mentinerea starii de sanatate a angajatului. De astfel, pentru persoanele care muncesc in spatii deschise, patronul trebuie sa asigure o reducere a intensitatii si a ritmului activitatilor fizice, o corelare a efortului dinamic cu cel static si al perioadelor de munca cu cele de recreere. Ba mai mult, angajatorul trebuie sa asigure fiecarui individ in parte intre 2 sau 4 litri de apa minerala, echipamente individuale de protectie si dusuri. In cazul muncitorilor care isi desfasoara activitatea in spatii inchise, angajatorul trebuie sa asigure si sa ia masuri pentru o ventilatie corespunzatoare.

De asemenea, inspectorii ITM Vaslui vor desfasura o campanie ampla de controale, pentru a se verifica daca normele aflate in vigoare sunt respectate de catre angajatori. Cei care sunt descoperiti cu nereguli, risca o amenda intre 1.500 si 2.500 de lei.