Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în ultima săptămâna a lunii septembrie vom avea parte de temperaturi care vor ajunge la 30 de grade Celsius. Iată în ce zone ale țării toamna nu își face simțită prezența!
Anunț ANM de ultim moment! Temperaturi de 30 de grade Celsius, la final de septembrie
În ultimele 30 de zile, condițiile meteo s-au tot schimbat. Dacă în luna august am avut parte doar de caniculă, iată că luna septembrie a venit cu temperaturi scăzute, ploi și vânt. Cu toate acestea, finalul lunii septembrie anunță temperaturi tot mai ridicate.
ANM a anunțat că în ultima săptămână a acestei luni vom avea parte de temperaturi de 29-30 de grade Celsius. Meteorologii spun că aceste temperaturi sunt de vară și ar trebui să ne bucurăm din plin de ele, căci vremea se poate schimba din nou.
Ce au mai anunțat meteorologii
Potrivit directoarei ANM, Elena Mateescu, în următoarele zile, în zonele de est și sud-est ale țării, cetățenii se vor putea bucura din plin de soare, cer senin și căldură. Ea a anunțat temperaturi de vară.
„Într-adevăr este posibil ca pe parcursul acestei săptămâni şi mai ales în a doua parte a acesteia să consemnăm valori de 29-30 de grade, posibil izolat în partea de sud-est a ţării valori de până la 30-31 grade Celsius.
Dacă mâine vom consemna valori care la scara întregii ţări să se situeze între 18-26 de grade, de luni deja săptămâna va debuta cu temperaturi în creştere. Acest aspect termic va fi de interes pe tot parcursul săptămânii când ziua de marţi va aduce temperaturi de 29-30 de grade în sud-estul Munteniei sau în vestul Dobrogei.
Trebuie să menționam şi perioadele de instabilitate, pentru că pe fondul încălzirii vom consemna şi averse torenţiale în partea de nord, nord-vest, centrul ţării acolo unde cantitățile de apă pot depăși izolat 10-15 litri/mp, cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Până atunci să ne bucurăm de întoarcerea anotimpului de vară”, a spus Elena Mateescu la Antena 3.