Aplicația „RO-ALERT” se află la stadiul specificațiilor tehnice realizate de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și al pregătirii negocierilor cu furnizorii de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), a declarat, luni, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-o conferință de specialitate.
„Adaptarea (la schimbările climatice — n. r.) trebuie să înceapă, în primul rând, cu omul. Omul trebuie să înțeleagă că lucrurile nu mai sunt ca înainte, că la o vijelie mare trebuie să se adăpostească. Educarea populației este foarte importantă, să recunoască, să știe ce are de făcut, să țină cont de sfaturi. Dacă ești anunțat că vine o vijelie, iar afară este totuși soare, trebuie să ții cont de avertizare, pentru că vremea se schimbă foarte repede (…) Soluția este să venim cu mai multe modalități de avertizare care să fie complementare și în centrul lor să avem o modalitate de bază. Aici vorbim despre ‘RO-ALERT’, un sistem care ne va permite să transmitem mesaje care vor fi altfel decât SMS-urile, în sensul că vor fi transmise instantaneu. Este un sistem care se numește ‘Cell Broadcasting’ și care în multe țări europene a început să fie implementat. Acest sistem a fost deja aprobat prin Ordonanță de Urgență. Suntem în faza în care specificațiile sunt realizate de către STS și colegii de la IGSU se pregătesc cu negocierile care vor fi cu mai mulți furnizori pentru alegerea sistemului cel mai potrivit. Etapa următoare va fi crearea sistemelor corespondente la nivelul operatorilor de telefonie cu care colaborăm foarte bine”, a explicat Arafat.
În viziunea oficialului MAI, „sistemele de avertizare pe care le-am avut până acum nu sunt suficiente și nu sunt adecvate”.
„Sistemul sirenelor nu face nimic în situația acestor vijelii, mai ales așa cum este acesta organizat. Colegii de la IGSU au făcut un test, însă ce vedem este că acest sistem nu are acoperirea necesară și de cele mai multe ori nu este suficient de reactiv, în sensul în care să pornească imediat. De asemenea, nu este specific pentru că atunci când pornești sirena omul nu știe pentru ce risc ai pornit-o: problemă de atac aerian sau problemă de vijelie sau de o viitură?”, a subliniat Raed Arafat.
Potrivit secretarului de stat din MAI, în afara noului sistem „RO-ALERT”, va rămâne în vigoare și aplicația Departamentului pentru Situații de Urgență.
„Știți cu toții despre aplicația Departamentului pentru Situații de Urgență. Asta nu ne permite numai să avertizăm, ci să și primim și mesaje, să fie interactivă. Chiar dacă apare sistemul ‘RO-ALERT’, sistemul existent rămâne. Ultimul pas pe care l-am făcut este că am reușit să conectăm aplicația direct cu sistemul de avertizare al ANM, iar de vreo două săptămâni aplicația a scurtat timpul de alertare. Pe lângă acest lucru, am mai făcut un pas cu mass-media. Televiziunea Română a fost prima semnatară de acord de colaborare cu Departamentul pentru Situații de Urgență, urmată de Antena 3. Am trimis la toate televiziunile private și toate instituțiile media private și publice rugămintea să semneze acest acord de colaborare pentru avertizarea populației. De asemenea, avem un acord semnat și cu Radiodifuziunea Română. Suntem în ultimele testări și veți vedea că anumite mesaje vor începe să fie afișate pe croll — Cod galben, Cod portocaliu. Vor fi mesaje și cu ce este nevoie de făcut, iar în situații extreme este posibil să ajungem la întreruperea emisiei, cu un mesaj din partea Departamentului pentru Situații de Urgență pe un ecran roșu. Mesajul va fi citit în română și engleză și va fi foarte clar despre ce este de făcut în situația respectivă”, a spus oficialul.
În data de 5 octombrie, Guvernul a aprobat ordonanța de urgență, prin care sistemul de avertizare a populației în situații de urgență ”RO-ALERT” va fi implementat pe teritoriul României în scopul prevenirii pierderii de vieți omenești, ca urmare a fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase. Prin intermediul acestui sistem, vor fi transmise populației mesaje de avertizare în timp real, cu ajutorul tehnologiilor moderne din domeniul comunicațiilor și tehnologiei informațiilor.
Sisteme similare și-au dovedit eficiența în SUA, Olanda, Lituania, Franța, Germania și Belgia, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Sistemul va fi pus în aplicare de către MAI, prin IGSU, cu suportul tehnic al STS, și va fi operat de structurile cu funcționare 24/24 ale IGSU și ale structurilor subordonate acestuia. Ca sistem de backup, Departamentul pentru Situații de Urgență va dispune de un terminal cu aceleași funcționalități.
Secretarul de stat — șef al DSU din MAI este desemnat responsabil pentru coordonarea tuturor activităților care privesc finanțarea, derularea procedurii de achiziție, livrarea și punerea în funcțiune a „RO-ALERT” , se precizează în comunicat.
Achiziția echipamentelor hardware, a aplicațiilor software și a serviciilor de instalare și punere în funcțiune aferente, necesare pentru implementarea „RO-ALERT”, va fi realizată de IGSU în regim de urgență, conform Legii 98/2016 privind achizițiile publice, prin procedura de negociere fără publicare prealabilă.’
Ministerul Mediului și Administrația Națională de Meteorologie (ANM) organizează, în perioada 16-17 octombrie, conferința internațională „Fenomene meteo extreme și sisteme de avertizare timpurie în contextul managementului riscului dezastrelor naturale”.
Evenimentul se desfășoară în contextul proiectului „Săptămâna adaptării la schimbările climatice”, inițiativă finanțată din Fondul pentru Relații Bilaterale în cadrul programului RO 07, prin Mecanismul Financiar SEE 2009 — 2014, Ministerul Mediului având rol de Operator de Program.
AGERPRES