Armenia va închide "pentru două săptămâni" frontiera sa terestră cu Iranul şi va suspenda legăturile aeriene cu această ţară unde numărul de cazuri de contaminare cu noul coronavirus este în creştere, a anunţat duminică prim-ministrul Nikol Paşinian, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
"Legăturile aeriene Iran-Armenia şi intrarea persoanelor în Armenia prin postul de control de la Meghri", singurul de la frontiera între cele două ţări, "vor fi suspendate", a precizat Nikol Paşinian într-un mesaj postat pe Twitter.
Această decizie va fi validată de guvern în cadrul unei şedinţe extraordinare "pentru două săptămâni", a precizat el.
O comisie specială însărcinată să împiedice propagarea noului coronavirus în Armenia se va reuni luni dimineaţă pentru a discuta alte eventuale măsuri care pot fi luate în legătură cu situaţia din Iran, potrivit aceleiaşi surse.
"Nu există niciun motiv pentru a ne lăsa cuprinşi de panică", a subliniat Paşinian.
Iran a devenit duminică, cu opt morţi, ţara în care noul coronavirus a provocat cele mai multe decese în afara Chinei.