Au apărut primele imagini cu accidentul teribil de marți dimineață din județul Vrancea, când două persoane au murit în urma ciocnirii violente dintre două vehicule.
Planul Roșu de intervenție a fost activat, marți dimineața, în județul Vrancea. Un microbuz și o mașină s-au ciocnit, la fața locului fiind trimise 11 autospeciale, dar și elicopterul SMURD, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
„Astăzi (marți – n.red.), ora 07.00 pe DN 2 D, în afara localității Bolotești, conducătorul unui microbuz, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism. Din impact a rezultat decesul a doua persoane și vătămarea corporală a altor 11 persoane. Traficul în zonă este blocat în acest moment”, potrivit Poliției Vrancea.
Conform IGSU, accidentul rutier a avut loc în localitatea Bolotești.
„Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție”, menționează IGSU.La fața locului au fost trimise 2 autospeciale de stingere, 4 ambulanțe SMURD, 1 descarcerare și 4 ambulanțe ale serviciului județean de ambulantă. În sprijin, se va deplasa și un elicopter SMURD.