ATENTIE la temperaturile scazute: Cum te afecteaza daca suferi de boli cardiovasculare

0
50

Vremea extremă și schimbările bruște de temperatură pot afecta orice organism, dar în special persoanele cu comorbidități, precum afecțiunile cardiovasculare. Află în ce fel te pot afecta temperaturile extreme, căldura excesivă și frigul puternic, dacă suferi de probleme cardiovasculare.

Temperaturile scăzute pot solicita inima

Pe perioada iernii, sau atunci când vremea se răcește brusc, este important să cunoști riscurile pe care schimbările de temperatură aferente le pot avea asupra sănătății tale, mai ales dacă suferi de boli cardiovasculare. Persoanele vârstnice sunt cele mai vulnerabile pe timp de vreme rece, potrivit doc.ro.

Astfel, temperaturile scăzute îți pot suprasolicita inima, care lupta pentru a-ți menține corpul cald. Vasele de sânge se contractă pentru ca inima să poată continua să pompeze sânge către creier și organele interne principale. De asemenea, frigul poate crește riscul de cheaguri de sânge, care pot cauza un atac de cord sau infarct.

Pentru a evita complicațiile ce pot apărea cu răcirea bruscă a vremii, te poți proteja urmând câteva recomandări simple:

Păstrează o temperatură optimă în casă și ferește-te de frig, pe cât posibil.

Încearcă să te menții activă în casă, ceea ce te va ajuta și să te încălzești, dacă îți este frig.

Consumă alimente calde, precum și băuturi calde, pentru a furniza corpului energia de care are nevoie pentru a regla temperatura corpului. Supele creme de legume, ceaiurile cu miere de albine, dovleacul la cuptor, toate sunt opțiuni excelente și sănătoase pentru a te încălzi. Evită, în schimb, alimentele iuți și foarte picante.

Îmbracă-te în straturi, pentru a evita frigul. Staturile subțiri, din fibre naturale, suprapuse, mențin mult mai bine căldura decât un singur strat gros. Când ieși afară, înarmează-te cu fular, mănuși și căciulă, precum și cu încălțări adecvate, preferabil îmblănite. Dacă suferi de angină, poartă o eșarfă sau un fular în jurul gurii și nasului, pentru a inspira aer cald și a evita durerile în piept aferente bolii.

Dacă remarci simptome de gripă sau răceală, evită efortul și consumă cât mai multe lichide călduțe. De asemenea, optează pentru remedii anti gripă și răceală fără prescripție medicală. Consultă-te cu farmacistul sau cu medicul curant despre opțiunile de tratament. Optează pentru un supliment alimentar cu antioxidanți și vitamine, pentru a-ți proteja inima și a-ți fortifia sistemul imunitar.

continuarea pe exqquils.ro