Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați –rutier efectuează cercetări în privinţa unui bărbat ucrainean, care conducea un autoturism fără drept de circulație pe teritoriul României.
În data de 30 iunie a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați – rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, conducând un autoturism, cu însemnele autorităților din Germania, un cetățean ucrainean, în vârstă de 40 ani.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului, fac parte din categoria celor provizorii, valabile doar pe teritoriul Germaniei.
În urma verificărilor suplimentare efectuate, a rezultat faptul că autoturismul nu are drept de circulaţie pe teritoriul României.
Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a procurat autoturismul de la o firmă din Germania și nu cunoștea aspectele sesizate de către polițiștii de frontieră, în legătură cu valabilitatea plăcuțelor.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.