Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism declarat ca fiind furat din Ucraina.
În data de 26 august a.c., în jurul orei 22.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de intrare în ţară, o persoană, de sex feminin, în vârstă de 32 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW X5, înmatriculat în Ucraina.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că autoturismul în cauză este căutat de INTERPOL, fiind declarat furat de către autoritățile din Ucraina din anul 2018.
Cu privire la aspectele constatate, persoana a declarat că autoturismul îi aparține și că l-a achiziționat în anul 2018 de la un prieten.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, iar autoturismul, în valoare de 70.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.