Autoritățile de la București își finanțează tot mai costisitor datoriile, ceea ce, la un moment dat, poate atrage o intervenție din partea Fondului Monetar Internațional (FMI), după cum explică unul dintre economiștii Băncii Transilvania (BT).
„Avem această provocare din perspectiva finanțelor publice, câtă vreme suntem cu pedala deficitului bugetar la maxima permisă de Uniunea Europeană, într-o perioadă în care am avut o accelerare a PIB-ului, noi nu am reușit să generăm spațiu de manevră de intervenție. Evident, dacă un șoc economic mâine ne va lovi, presiunea pe buget va fi din ce în ce mai mare și acest lucru se resimte la nivel de costuri de finanțare”, a spus, miercuri, Andrei Rădulescu, directorul de Analiză Macroeconomică al Băncii Transilvania (BT), în cadrul conferinței „Eonomie.Business.Fiscalitate.”, organizată de Ziarul Financiar și NNDKP.
Aceste costuri se referă la rata de dobândă la zece ani, care reprezintă costul finanțării statului pe titluri, pe zece ani, respectiv un barometru pentru costul de finanțare în economie.
„Rata de dobândă la titluri de stat la zece ani, ca medie anuală, a atins un nivel minim istoric de 3,3% în 2016, dar, deja, anul trecut, a crescut la 3,9% și în acest, foarte probabil, ca medie anuală va fi undeva la 4,7%, în acest an suntem la 4,96%, cele mai recente statistici. Această tendință va continua, cel mai probabil. Avem acest impuls de politică monetară din Statele Unite, ciclul monetar post-criză care va continua, pe termen scurt, piața deja încorporează o nouă majorare la ședința Fed din luna decembrie. Pe de altă parte, avem aceste provocări din sfera finanțelor publice interne”, a detaliat Rădulescu.
În acest context, întrebat când va reveni FMI la București, dacă mai cresc aceste costuri de finanțare, macroeconomistul BT a răspuns din punct de vedere teoretic.
„Dacă acest cost de finanțare pentru titlurile de stat se va apropia de 6%, atunci intrăm în perioada în care datoria publică intră în acumulare doar din dobândă, asistăm la acel fenomen numit bulgăre de zăpadă. În momentul în care ai o rată de dobândă superioară rezultatului agregat între dinamica creșterii economice și dinamica inflației, automat datoria publică se acumulează doar din dobândă”, a explicat Rădulescu.
Iar creșterea de la o medie de 4,7% anul acesta la peste 6% se poate produce într-un timp destul de scurt, raportat la ceea ce s-a întâmplat până în prezent.
„Evident, câtă vreme există această presiune din ce în ce mai puternică pe finanțe publice și câtă vreme statul se împrumută la costuri din ce în ce în ce mai mari, acest lucru se transmite la nivel de cost de finanțare în întreaga economie. Dacă Statele Unite se împrumută pe zece ani, ieri referința a fost de 3,17% și noi ne împrumutăm la aceeași scadență cu aproximativ 5%, diferența este foarte mică între noi și Statele Unite”, a estimat Rădulescu.
„Evident, costurile de finanțare vor continua să se normalizeze”, a mai spus Rădulescu, respectiv să crească. „Nu este normal nici acolo să ai creșteri la 3% în acest an și să ai statul care se finanțează cu 3% și un pic”, a adăugat directorul de Analiză Macroeconomică al BT.
De asemenea, reprezentantul Băncii Transilvania a susținut că, pe politică monetară, nu exclude posibilitatea ca ciclul monetar post-criză să continue în perioada următoare.
„De ce? Pentru că avem riscul ca inflația să se mențină peste nivelul prognozat de Banca Centrală”, a subliniat Rădulescu. Prognoza BNR este de 3,5% pentru finele acestui an.
„Pe de altă parte, avem aceste presiuni din sfera finanțelor publice și din sfera contului curent, care, dacă percepția de risc pe piețele internaționale va continua să se deterioreze, să determine ieșirea fluxurilor de capital din România. Este un paradox care a mai fost menționat, inclusiv de reprezentanți ai Băncii Naționale: există riscul să exportăm capital. Există riscul să aducem capital în România, dar să nu reușim să îl ducem în economia reală, să îl investim și există riscul să îl exportăm”, a mai spus Rădulescu.
De exemplu, o parte din bani distribuiți pentru Pilonul II sunt investiți în extern. Cu toate acestea, macroeconomistul BT susține că România are o poziție bună.
„Deficitele sunt, să spunem, ținute sub control. Există spațiu să se mențină deficitul bugetar sub 3% din PIB, nu avem același nivel de dezechilibru cu cel înregistrat în urmă cu zece ani, dar avem o tendință de deteriorare. Anul trecut, diferențialul dintre investiții și promisiuni ca procent din PIB a atins cel mai ridicat nivel din 2012. 2012 este anul în care am terminat cu reformele cu Fondul Monetar Internațional și ulterior am început să implementăm măsuri prociclice, cu impact pe termen scurt și cu riscuri pe termen mediu și lung”, a punctat Rădulescu.
În plus, deficitul de cont este estimat de 3,9%, de către directorul de Analiză Macroeconomică al BT, dar în condițiile în care PIB-ul a crescut, apropiindu-se de 200 de miliarde de euro.
„Deja nu mai suntem o economie mică, suntem o economie medie. Anul trecut, am depășit Grecia. Avem pontețial ca, undeva spre sfârșitul deceniului viitor, când, cel mai probabil, China va deveni prima economie a lumii ca PIB (…) România este permament la intersecția marilor blocuri economice. (…), până în orizontul 2030, putem să intrăm în primele zece economii din Uniunea Europeană, dacă accelerăm investițiile. Sunt convins că nu putem rămâne în afara circuitului”, a mai spus Rădulescu.
Economistul BT a reamintit că: China este din ce în ce mai prezentă în economia mondială și că a lansat, în urmă cu cinci ani, cel mai ambițios program de investiții în plan global, cu perspectiva de a realiza mai multe centuri între Europa și Asia și Europa și America Latină.
„Sunt prevăzute investiții de 8 trilioane de dolari până în 2050. În regiune sunt din ce în ce mai multe țări – Serbia, Polonia, Ungaria, care au din ce în ce mai multe investiții din China”, a detaliat Rădulescu.
De altfel, economistul BT a precizat că România este încă o economie care nu poate fi independenta de ceea ce realizează pe plan extern.