Barack Obama se implică în campania electorală pentru alegerea președintelui SUA. Sare în sprijinul ‘prietenului’ său Joe Biden

0
74

Fostul preşedinte al SUA, Barack Obama, este hotărât să-şi exercite întreaga influenţă pentru ca Donald Trump să nu aibă decât un singur mandat la Casa Albă, comentează France Presse.

Fostul preşedinte democrat îşi înmulţeşte iniţiativele pentru a dinamiza campania fostului său vicepreşedinte, Joe Biden, care îl va înfrunta pe miliardarul republican la 3 noiembrie, potrivit agerpres.ro.

"Nimic mai bun decât o discuţie cu prietenul meu Joe", afirmă el miercuri într-un mesaj pe Twitter în care promovează un clip ce va fi difuzat joi şi în care face un schimb de opinii cu candidatul democrat, în aceeaşi cameră, dar la o anume distanţă pentru respecta reglementările sanitare pe fondul pandemiei de COVID-19.

Într-un scurt extras din clip, cei doi pot fi văzuţi apărând pentru prima oară împreună de la începutul campaniei şi afişându-şi cooperarea.

"Te-ai fi putut imagina, când erai preşedinte, să spui pur şi simplu: 'Eu nu sunt responsabil, eu nu sunt responsabil'?", lansează Joe Biden, evocând atitudinea lui Donald Trump faţă de pandemie.

"Nu ne-am fi gândit niciodată să folosim aceste cuvinte când eram la putere", răspunde al 44-lea preşedinte al SUA.

Barack Obama, care a părăsit puterea în ianuarie 2017 cu o mare popularitate, are peste 120 milioane de abonaţi pe Twitter, iar Joe Biden, peste şapte milioane.