Un barbat in vârsta de 29 de ani din localitatea vasluiana Valea Grecului, comuna Duda-Epureni, și-a văzut vineri, 30 Aprilie, moartea cu ochii . Pacientul s-ar fi tăiat in sticla unui geam la brațul drept, suferind o leziune deschisă. Un echipaj al ambulantei a fost trimis in localitate pentru a prelua bărbatul care se afla in șoc hemoragic sever . Salvatorii l-au transportat de urgenta la Spitalul Municipal “Dimitrie Castroian” din municipiul Husi. Deoarece situația nu impunea alta soluție, s-a luat decizia de a se intra imediat in blocul operator . Chiar medicul chirurg Bogdan Popa, managerul unității medicale a intrat in operație împreuna cu medicul chirurg care se afla in acele momente de garda. Din fericire, s-a intervenit rapid in zona rănii și a fost oprită hemoragia care in mod categoric ii punea viața in pericol. După ce a fost stabilizat, acesta a fost preluat de un echipaj de Terapie Intensiva Mobila din cadrul Isu Vaslui și transportat la o unitate medicală din Iași pentru intervenții complementare .
Dr. Bogdan Popa, managerul unității medicale husene va mentine legatura cu medicii din Iasi, in vederea monitorizarii cazului pe care il asteapta la Husi pentru recuperare.