BARLAD-Mituri urbane – tunelurile

0
249

În apropiere de Dealul Spânzuraților a existat o vastă rețea de tuneluri. Începea de sub clădirea care a adăpostit fostul restaurant “Cerbul de Aur”, trecea pe sub biserică și se ramifica până în strada Dragoș – Vodă. Un altul mergea pe strada Republicii pe lângă imobilul unde a funcționat Școala gimnazială nr. 2 “Vasile Pârvan”. Înainte de revoluție o porțiune s-a surpat dar nu a putut fi cercetat în profunzime datorită infiltrațiilor cu apă.Probabil au fost construite în evul mediu ca loc refugiu și cale de scăpare a populației în caz de pericol. În epoca respectivă Bârladul a fost distrus de nu mai puțin de 11 ori.

Ulterior, potrivit spuselor oamenilor în vârstă, aceste tuneluri au fost transformate în beciuri de către neguţătorii evrei, armeni sau greci, care formau o comunitate importantă în localitate din perioada interbelică. Cert este că mare parte s-a surpat și, în momentul de față, doar în curtea bisericii își mai ițesc capul din pământ gurile sistemului de aerisire.
Unii dintre localnici susțin că până în ’89 tunelurile ar fi fost cunoscute și de fosta Securitate. O altă categorie o reprezintă beciurile. Orice casă nu numai a unui comerciant, han dispuneau de beciuri mari și încăpătoare. Unul a fost descoperit vis-a-vis de Policlinica stomatologică une a funcționat Hanul lui Botez.

Cele mai numeroase erau în zona pieții locuită preponderent de evrei și care se ocupau cu comerțul. În anii ’70, odată cu sistematizarea oraşului, autorităţile de atunci au distrus în mare parte aceste beciuri pentru a face loc clădirilor și blocurilor noi. Altele sunt în zona Țuguieta. Nu reprezintă nici un mister deoarece pe o hartă din 1895 cea mai mare parte a dealului era ocupată de vii. Exista și o stradă numită sugestiv – strada Vinului. Implicit trebuiau și locuri de depozitare. Incidental sunt descoperite și altele. Unul era între Protoierie și terenul Școlii nr. 1. Un inginer constructor mi-a pomenit că săpând la fundația unui bloc au găsit beciuri la peste 6 metri adâncime. Un alt mit este buncărul de la Liceul Eminescu. Tot ce este posibil având în vedere că a fost construit cu destinația de liceu militar.

Bârladul nu este un caz singular. Rețele mult mai vaste de tunele și beciuri au fost descoperite la Iași, Focșani, București etc.

sursa: Cronica berladnica.