Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, a convocat, în cursul zilei de miercuri, 09 iunie 2021, o ședință operativă de siguranță publică la care au luat parte reprezentanți ai Poliției Municipale Bârlad, Secției de Jandarmi Bârlad, Poliției Locale și ai cluburilor de off-road și motociclism care vor participa la cea de-a doua ediție a Cupei „Titi Aur” din acest an.
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 32/27.05.2021, privind propunerea unor măsuri de relaxare în contextul evoluției pandemiei de Covid-19, în urma întâlnirii s-au decis următoarele:
– Perimetrul în care se va desfășura competiția va fi delimitat cu benzi și garduri;
– Accesul piloților și al motocicliștilor la traseele de concurs se va face doar după ce se face dovada că aceștia s-au vaccinat cu schemea completă în urmă cu cel puțin 10 zile, sau prezintă un rezultat negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore ori un test antigen rapid negativ, nu mai vechi de 24 de ore;
– Accesul publicului este permis în perimetru doar pe baza de buletin și în aceleași condiții cu cele ale piloților și motocicliștilor;
– La locul de desfășurare al evenimentului va exista posibilitatea efecturării de teste antigen rapide, care se vor efectua contracost la prețul de 65 lei/test;
– La intrarea în perimetrul destinat publicului vor exista filtre ale organelor de ordine, care vor verifica actele de identitate și dovada vaccinării sau testării, după caz;
– Consumul de băuturi alcoolice în perimetrul destinat publicului este strict interzis:
– În perimetrul destinat publicului este permis accesul doar cu apă, băuturi răcoritoare, înghețată și produse de patiserie;
– Directorul tehnic al competiției a fost desemnat domnul Marcel Lulu Pâslaru – organizator și coordonator al etapei de Off-road care va asigura, împreună cu domnul Constantin Samoilă și domnul Marius Postolache (Enduro) cu un personal compus din 15 de persoane, organizarea traseelor de concurs pentru siguranța publicului participant;
– Măsurile de siguranță publică vor fi asigurate de către polițiști, jandarmi și polițiști locali;
– La manifestare vor fi cooptați și voluntari;
– Personalul tehnic, piloții, copiloții și motocicliștii participanți la competiție vor purta însemne distincte;
„Vrem să atragem atenția că privim cu toată responsabilitatea această manifestare și că toate aceste decizii care s-au luat sunt în acord cu ultimele dispoziții legale în vigoare. Rugămintea mea față de publicul care va dori să participe la acest eveniment este să înțeleagă faptul că trebuie să respectăm cu toții măsurile de siguranță sanitară, întocmaicum sunt ele stabilite de lege. Tocmai și de aceea am decis să venim în sprijinul oamenilor și să aducem în zonă un centru de testare rapidă, pentru a nu priva pe nimeni de spectacolul celei de-a doua ediții a Cupei „Titi Aur”. Sunt, însă, convins că bârlădenii vor veni în număr mare la competiție, întrucât foarte mulți dintre ei sunt vaccinați!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.